Iarna grea nu le da batai de cap tuturor bucureştenilor. Cei ale caror blocuri au fost reabilitate termic se bucura de case incalzite ieftin, platind şi cu 40% mai puţin decat cei "nereabilitaţi". Astfel sunt imobilele vechi, dar modernizate, care pierd chiar mai puţina caldura decat cele noi. In aceste condiţii, nu e de mirare ca primariile au fost asaltate de administratori care, privind cu jind spre facturile mici ale vecinilor din locuinţele reabilitate, cer şi ei izolare termica pentru blocurile lor.
Ilinca Toma locuieşte intr-un bloc vechi din sectorul 1, care nu a fost reabilitat inca. Pe langa factura mare pe care o plateşte lunar la asociaţie, pensionara este nemulţumita ca in casa este frig. „Stau imbracata gros şi niciodata nu ma simt comod. Am o pensie de 390 de lei şi la intreţinere platesc o treime din ea. Imi doresc foarte mult ca blocul sa fie reabilitat, aşa ar fi şi la mine cald şi aş plati şi mai puţin”, ne-a declarat batrana, care era infofolita şi purta batic, cu toate ca toate caloriferele din casa erau deschise. De cealalta parte, Octavian Tupan se considera un bucureştean norocos pentru ca blocul din cartierul Aviaţiei in care sta de-o viaţa a fost reabilitat. „Izolarea termica a fost foarte utila. Nu am scos din buzunar niciun ban, blocul arata mai vesel din exterior, iar facturile au scazut aproape la jumatate. Stau tot timpul in tricou şi pantaloni scurţi, ba chiar mai deschid şi geamul!”, ne-a spus, bucuros, tanarul.