Blocul lui Mihai Bendeac, în flăcări: „A luat foc un apartament din cauza unei tigăi cu ulei”
Mihai Bendeac s-a speriat foarte tare când a văzut că din blocul lui iese un fum negru. Prima dată a simțit un miros și a vrut să aerisească, apoi și-a dat seama că este ceva grav, deoarece fumul era negru și toată lumea s-a alarmat.
Pompierii au fost nevoiți să intervină imediat, au spart mai multe locuințe pentru a afla de unde vine fumul. Se pare că cineva din loc a lăsat o țigaie cu ulei lângă aragaz, iar focul s-a extins.
„Băi, m-am speriat absolut ingrozitor, la mine în casă e un fum absolut înspăimântator care iese pe la aerisire. Stai să aerisesc. Între timp am aflat că a luat foc un apartament din cauza unei tigăi cu ulei lăsată pe aragaz. Şi nu înţeleg de unde iese, am iesit pe holul blocului… alarme, au venit pompierii. Deci e o senzaţie sinistră. Mai multe uşi se sparg, nu au aflat de unde iese”, spune Mihai Bendeac.
Ce salariu câștigă Mihai Bendeac la Antena 1
Mihai Bendeac este unul dintre cei mai nonconformiști actori din România, iar despre veniturile lui s-a aflat accidental din declarația de avere a tatălui său, care este inspector la Agenția Domeniilor Statului. De acolo reiese faptul că actorul câștiga în anul 2017 cel puțin 7 mii de euro pe lună.
Dănuț Bendeac arăta în declaratia lui de avere, depusă pentru anul 2016, că a primit un cadou de 365.060 lei (peste 81.000 euro) de la fiul său, sumă care provenea din contracte de drepturi de autor. Banii au intrat imediat într-un depozit deschis la o bancă din București. Tatăl lui Bendeac mai apare ca proprietar a trei autoturisme de lux, cu care de obicei este văzut actorul. Mihai Bendeac a trecut un apartament și o vilă din sectorul 3, pe numele mamei sale, Emilia.
”Părinţii mei se ocupă de gestionarea veniturilor mele, în exclusivitate. Am un card, pe care îl pierd la fiecare două luni, tata având mereu altul de rezervă, card pe care tata, din când în când îmi pune nişte bani”, a povestit amuzat Bendeac, completând: ”Pierd lucruri. Dacă îmi dai un ac şi mă laşi trei minute, l-am făcut dispărut. Nu pot să umblu cu buletinul sau cu permisul de conducere la mine, pentru că le pierd. Am doar nişte copii în maşină. Când văd acte, îmi transpiră palmele”.