NESANSA. Ministrul Ponta nu are noroc la masini Masina de serviciu a pesedistului Victor Ponta, implicata, luni, intr-un grav accident soldat cu ranirea a doi frati care se aflau pe o motocicleta, a mai fost implicata intr-un accident rutier. Andrei Dumitrescu Autoturismul pus de RAPPS la dispozitia ministrului pentru Relatia cu Parlamenul, Victor Ponta, pare sa fie sub semnul ghinionului. In vara lui 2006, limuzina Audi A6 cu numarul de inmatriculare B-50-GRO s-a ciocnit violent, pe raza orasului Bals, cu o Dacia 1310. Incidentul s-a soldat cu trei raniti. Potrivit anchetatorilor, la momentul respectiv, soferul bolidului, Catalin Raducan, nu a fost vinovat. La aproape doi ani distanta, vehiculul a intrat din nou in atentia opiniei publice. Soferul demnitarului a iesit cu masina din parcarea Hotelului Ibis din Bucuresti si, pentru ca nu s-a asigurat, a provocat un accident cu o motocicleta pe care se aflau doi barbati. Acestia au ajuns la spital cu rani usoare. Nici socrul lui Ponta, ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, nu a scapat de incidente cu masina de serviciu si, ca o coincidenta, tot cu un Audi A8. Anul acesta, la data de 24 martie, in timp ce se afla impreuna cu soferul in cartierul Stefan cel Mare, autoturismul Audi a fost lovit in plin de un BMW al carui conducator a murit pe loc. La momentul respectiv, desi mai multi martori au spus ca Sarbu se afla in autoturism, ministrul nu a recunoscut niciodata ca s-a aflat la locul tragediei.