Destin tragic pentru un bărbat care a murit după ce a căzut într-o râpă adâncă de 10 metri, în timp ce încerca să-și facă nevoile. Tragedia s-a petrecut în apropiere de o mănăstire din judeţul Neamţ. Vâzând că tatăl lui a dispărut, fiul a plecat în căutarea acestuia, dar a trecut prin aceeași situație: a picat și el în prăpastie. Din fericire, tânărul a scăpat doar cu câteva lovituri.
Astăzi, în jurul orei 04:00 dimineața, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență “112”, pentru a interveni într-o misiune de salvare a unor persoane cazute într-o râpă în comuna Borlești, sat Nechit, (amonte de Mănăstirea Nechit). Potrivit ISU Neamț, opt salvatori au intervenit pentru ajutorarea unui bărbat de 51 de ani căzut în prăpastie.
Bărbatul a fost găsit în stop cardiac și, în ciuda manevrelor de resuscitare, nu a mai putut fi salvat. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, a declarat că fiul bărbatului, în vârstă de 25 de ani, a căzut în aceeaşi râpă când a mers în căutarea tatălui său şi a fost grav rănit.
Tânărul a fost dus la spital. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamţ, râpa are o adâncime de aproximativ 10 metri.