“Blestem sau coincidență înfiorătoare?!” – este întrebarea pe care au avut-o mulți dintre cei care au cunoscut-o pe Loredana Musta, o femeie de 26 de ani, care lucra ca farmacistă în Lugoj. Tânăra a avut parte de un sfârșit teribil… ea a fost strivită de propria mașină, după ce a pierdut controlul volanului în zona Dealul Viilor, în apropiere de Lugoj.
Loredana Musta circula din direcţia Lugoj spre Făget, intenţionând să ajungă la Sudriaş. La un moment dat, tânăra farmacistă a pierdut controlul volanului pe DN 68A, iar autoturismul Ford Fiesta pe care-l conducea a ieşit în afara şoselei şi s-a răsturnat, potrivit Lugoj Info.
Din păcate, șoferița nu purta centură de siguranţă și, în urma impactului, ea a fost proiectată pe geamul spart al portierei din dreapta, exact în direcţia în care se rostogolea autoturismul. Maşina a căzut pur şi simplu peste ea şi a strivit-o.
Salvarea și polițiștii au ajuns foarte repede la locul accidentului mortal, alertaţi de alţi participanţi la trafic. Anchetatorii au fost șocați de felul în care au găsit-o pe tânăra șoferiță. Tragedia rutieră s-a petrecut în cursul nopții trecute, iar rudele și apropiații Loredanei Musta sunt în stare de șoc de când au aflat cumplita veste.
“Dumnezeu să te ierte, păpușă frumoasă! Mereu îmi voi aduce aminte de tine. Acum ești un înger acolo sus, în ceruri… Te răg să ai grijă de părinții tăi și de frățiorii tăi”, “Centura salvează vieți, mulți oamenii nu înțeleg. Dumnezeu să o odihnească în pace”, “Discutabil. Sora mea a murit cu centura pusă. Când se termină firul vieții, se termină. Atât i-a fost să fie. Dumnezeu să dea putere familiei ei. Este extrem de greu pentru cei care rămân!”,“Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei și multă putere să treacă peste această groaznică durere!” sunt patru dintre mesajele triste apărute pe pagina ei oficială de Facebook, la scurt timp după ce s-a aflat de moartea fulgerătoare a tinerei farmaciste.