Bisericile miniaturale ale unui criminal
CREDINCIOS. Expozitia detinutului va fi deschisa timp de o saptamana HOBBY. Silviu Lile e pasionat de goblenuri si machete Inedit. Un detinut de la Penitenciarul Oradea si-a vernisat, ieri, o expozitie cu reproduceri ale unor biserici Mihai Bacalu, Adrian David Silviu Lile are 48 de ani si a fost condamnat la 19 ani de puscarie pentru omor. Barbatul si-a ispasit deja 10 ani si jumatate din pedeapsa. Devenit un practicant fervent al religiei crestine imediat dupa ce a ajuns in spatele gratiilor, Silviu Lile a inceput sa faca goblenuri, iar acum a trecut la ridicarea unor machete de biserici. Materialele de constructie, cartoanele si staniolul, ii sunt puse la dispozitie de reprezentantii Penitenciarului Oradea. Recent, Silviu Lile a obtinut acceptul conducerii inchisorii de a expune machetele la Muzeul Militar din Oradea.
A muncit 14 ore pe zi, timp de trei luni
Detinutul a lucrat la acest proiect vreme de trei luni, cate 14 ore pe zi. Machetele expuse au aproape un metru inaltime si reprezinta 13 lacasuri de cult personalizate din Oradea, o sinagoga si o biserica in forma de corabie. Primii vizitatori au fost colegi ai artistului, dintre care unii minori. Evenimentul deschide seria actiunilor dedicate sarbatoririi Sfintilor Petru si Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar. Foto „Bihoreanul”