Biserica miracolelor

SF. Anton – biserica miracolelor Foto: Razvan Mateescu AGLOMERATIE. Inca de la primele ore, curtea bisericii este intesata de credinciosi SPERANTA. Oamenii ating hainele rudelor bolnave de icoana miraculoasa Speciala. Aflata in centrul Capitalei, biserica Sfantului Anton, ctitorita de Mircea cel Batran, este recunoscuta drept loc al minunilor adevarate Razvan Mateescu Sute de oameni iau cu asalt lacasul ctitorit de Mircea cel Batran, situat aproape de Curtea Veche, langa Hanul lui Manuc, in special in „Martea Sfantului Anton”, sa se roage si sa dea acatiste cu cele mai fierbinti dorinte. De-a lungul timpului, credinta a alinat suferintele celor ce au pasit aici, cu iubire de Dumnezeu, atunci cand medicii au lasat bisturiul jos, neputinciosi in fata bolii. Altii au avut probleme grave de familie. Se spune ca Sfantul le ajuta pe tinerele fete sa se marite. La opt dimineata curtea bisericii e plina ochi. Coada e pana-n strada. Fete de liceu, ca marul in obraz, batrani obositi de viata, gospodine cu copii in brate, barbati seriosi, ologi si suferinzi, tigani cu mana intinsa la cersit. Credinciosii care n-au apucat sa intre in biserica stau cuminti la rand. Icoana mare cu Sf. Anton a fost scoasa in curte. Oamenii o saruta si-si ating hainele de ea, ca sa aiba noroc si sa fie feriti de rele. O babuta a adus maioul nepotelului bolnav, alta o batista mototolita, iar o tanara, fularul iubitului cu care spera sa se casatoreasca intr-o zi. Isi povestesc unii altora necazurile. Toti au probleme, de sanatate in marea majoritate a cazurilor. Exista, insa, si credinciosi care se roaga pentru bunastare, iertarea pacatelor, maritis sau cine stie ce alte dorinte. O femeie in doliu a ajuns in fata. O dor picioarele, ar sta jos, dar n-are unde. Rabda. Pe chip i se citeste o bucurie imensa. „De la sase dimineata am venit, ca vreau sa se marite Anicuta, fii-mea. Asa m-am maritat si io cu Ilie, barbatu-meu. Daca n-as crede in Sfantu? Anton nu mi-ar ajuta.” In spatele ei abia mai respira un batranel straveziu. Atarna de-un baston si tuseste de-i ies ochii din cap. E bolnav si singur. Se destainuie tuturor, fara nicio retinere. Cei din jur il asculta si-si fac semnul crucii. „Cica am cancer de colon, povesteste mosul, de parca ar vorbi despre altcineva. Doctoru? de la Fundeni, baiat cumsecade, mi-a zis sa fac chimioterapie, cobaltoterapie si sa ma rog la Dumnezeu. Am auzit ca aici se petrec minuni. D-aia am venit. Sa ma rog la Sf. Anton. Poate scap. Daca nu, macar sa nu mor in chinuri.”