Avocatul lui Gheorghe Dincă, Claudiu Lascoschi, a declarat că toți cei care participă la cercetările din casa suspectului crimelor din Caracal lucrează în condiții „grele” și a subliniat că Dincă primește apă, dar aceasta se încălzește, ceea ce este o problemă.
„El era obosit de atunci, este foarte obositor acolo. Sunt niște condiții foarte grele acolo pentru toată lumea – și pentru polițiștii, și pentru inculpat, și pentru avocat. (…) Primește apă, dar se încălzește și este o problemă. Nu au frigider acolo și se bea apă caldă, cum am băut și eu. Sper să își facă ceaiuri. Ceai se poate bea, apă nu se mai poate bea la un moment dat.
S-a afirmat nefondat că el conduce ancheta. Nu, nu el conduce ancheta, dar în condiţiile în care este singurul care ştie unde se află ceea ce a pus într-un loc anume, e normal ca el să îi conducă pe anchetatori. Nu au cum anchetatorii să îi conducă pe el. Este un aspect care trebuie lămurit”, a spus avocatul, la Antena3.
Anchetatorii au mers și miercuri la casa lui Gheorghe Dincă, pentru a căuta noi probe. Avocatul familiei Luizei, Tonel Pop, spune că noi fragmente de oase, aproape sigur de natură umană, s-au găsit și miercuri, „în interior, dar la suprafață”. Tonel Pop a explicat că s-a pus problema să fie începute spargerile în locuință și în curte, însă trebuie mai întâi adunate probele aflate la suprafață. (CITEȘTE ȘI: TOTUL A FOST O CONSPIRAȚIE! DECLARAȚIE HALUCINANTĂ ÎN CAZUL CRIMELOR DIN CARACAL: “PROBELE AU FOST PLASATE RECENT ÎN PĂDURE”)
„Se punea problema dacă se sapă, nu se sapă. Trebuie să înțelegeți că înainte de a putea să sape sau să spargă betoane sau să intre în acele buncăre și ce mai avea Dincă pe acolo trebuie să perie toată zona la suprafață. Dacă toată zona nu ar fi periată și nu s-ar aduna toate probele de la suprafață și ar intra cu excavatoare, s-ar distruge probele de la suprafață. Vă pot spune că s-au mai găsit fragmente de oase, unele aproape sigur de natură umană, în interior, dar la suprafață. Și astăzi s-au găsit în continuare fragmente osoase”, a declarat avocatul Tonel Pop.
Potrivit lui Tonel Pop, după ce nu se va mai putea preleva nimic de la suprafață, se poate trece la săpături și la dărâmarea betoanelor, a ridicării plăcilor de beton și a buncărelor.
În altă ordine de idei, întrebat dacă Dincă are acces la televizor, avocatul a răspuns: „Din punctul meu de vedere are acces la informații, inclusiv prin avocații pe care îi are, chiar din oficiu. Întreabă și aceștia îi spun