Biletul zilei: Ultimele două propuneri au fost câștigătoare! Vineri, din nou, fotbal și tenis!
Ritm excelent, profit pe măsura! ! Ieri am avut încă o propunere câștigătoare, mizând pe un mix de fotbal și tenis. Ne-am dubla investiția mizând pe cel puțin 19 game-uri disputate de Stosur și Pavlyuchenkova (21), dar și pe 34 sau mai multe în jocul Cuevas – Anderson (41). Un alt pont simplu și câștigător de ieri, a fost pe o reușită a Olandei, în amicalul cu Slovacia. Batavii au înscris pentru 1-1, scorul final al meciului, în prima parte a reprizei secunde.
Biletul zilei
Trei pariuri au fost selectate pentru varianta de combo ce ne poate dubla și astăzi investiția. Mizăm pe minimum 2 seturi castigate de Dimitrov, în confruntarea cu Verdasco, precum și pe un amical Franța – Italia în care ”azurri” nu se vor impune (1x). În final revenim la turneul de Mare Slem gazduit de capitala Franței, acolo unde , de la ora 14:00, avem meciul Buzărnescu – Svitolina. Românca s-a descurcat excelent până în această fază a întrecerii, dar în turul 3 are un hop multe prea dificil de trecut. Investim pe o partidă cu cel mult 24 de game-uri consemnate, aceasta și in ideea în care Svitolina ar putea închide jocul destul de rapid.
12:00, F. Verdasco – G. Dimitrov, G. Dimitrov sa castige cel putin 2 seturi (2 cu handicap +1.5), cota 1.32
14:00, M. Buzarnescu – E. Svitolina, sub 24.5 game-uri, cota 1.32
22:00, Franta – Italia, Fransa sa castige sau egalitate, cota 1.16