Biletul zilei: Mizăm pe un start perfect de săptămână » Pronosticurile câştigătoare sunt aici!
Avem şi pentru astăzi pregătit un combo format din 3 pariuri simple şi logice.
Pronosticăm cel puţin o reuşită a gazdelor în Dusseldorf – Dresda. Cu un succes contra formaţiei clasate pe primul loc retrogradabil, al 6-lea în 8 meciuri acasă, acolo unde este neînvinsă în acest campionat, Fortuna redevine lider în Zweite Bundesliga.
Pariem şi pe epilogul rundei a 14-a din Serie A, Atalanta – Benevento. Evident, gazdele au prima şansă în meci, contra singurei echipe din prima ligă italiană, fără punct cucerit în 13 etape. Totuşi, ultimele evoluţii ale lui Benevento ne trimit mai degrabă cu gândul la un meci relativ echilibrat. Pariul nostru, 2 cu handicap +3.5, permite o victorie a Atalantei la maximum 3 goluri diferenţă.
Nu trecem cu vederea duelul CFR – Sepsi, ultimul al etapei a 19-a din Liga 1 CFR – Sepsi. Argumentele unui pariu 1 solist sunt multiple, dar cotaţia aferentă variantei nu este deloc tentantă. Ne gândim, însă, că inclusiv în cazul în care CFR îşi va adjudeca victoria logică, oaspeţii vor beneficia de propriile situaţii mai mult sau mai puţin periculoase la poarta lui Arlauskis, faze ce ar putea genera cel puţin 2 cornere în dreptul lui Sepsi. Mizăm pe acest pariu, la o cota decentă, 1.50.
20:45 CFR Cluj – Sepsi, oaspeţii peste 1.5 cornere – cota 1.50
21:30 Dusseldorf – Dresda, gazdele marchează – cota 1.15
21:45 Atalanta – Benevento, 2 cu handicap asiatic +3.5 – cota 1.17
Autor: Sabin P.