Biletul zilei: Fotbal și tenis, pentru ultimul combo câștigător al lunii!
Miercuri, încă o zi de profit! Investind pe minimum două goluri marcate în New England – Atlanta (scor 1-1), pe cel puțin un set câștigat de Verdasco, în partida cu Andreozzi (scor 3-0), dar și pe o disputa Simon – Querrey (scor 3-1), încheiată doar după disputarea a 4 sau mai multe seturi, am bifat al 16-lea bilet câștigător în cota 2 din mai. În acest fel, ne-am asigurat ca și în această lună, la fel ca în primele 4 ale anului, avem profit, grație variantelor de bilete în cota 2 zilnic propuse.
Biletul zilei
Insistăm pe același mix de fotbal – tenis ce ne-a adus profit consistent în ultima săptămână. Pariem la Roland Garros și investim pe spectacol și un număr destul de ridicat de game-uri consemnate, în două dintre cele mai echilibrate dispute ale zilei: Cuevas – Anderson și Stosur – Pavlyuchenkova.
Pariul din fotbal are în vedere cel puțin o reușită a oaspeților, în amicalul Slovacia – Olanda, programat de la ora 21:45, la Trnava. Să nu uităm că reprezentativa batavă, pregătită din acest an de Ronald Koeman, vine după un rezultat excelent, 3-0 în amicalul din martie cu Portugalia, nimeni alta decât campioana europeană en-titre.
SLOVACIA – OLANDA OASPEȚII ÎNSCRIU COTA 1.22
CUEVAS – ANDERSON PESTE 33.5 GAME-URI COTA 1.34
STOSUR – PAVLYUCHENKOVA PESTE 17.5 GAME-URI COTA 1.24
COTA TOTALĂ: 2.03