Kim Jong-hyun, liderul unei trupe de pop sud-coreean Shineea, s-a sinucis luni, şi a lăsat un bilet de adio în care spune că este "devastat" şi "cuprins" de depresie, scrie AFP. Kim Jong-Hyun, în vârstă de 27 de ani, a fost găsit luni într-o cameră de hotel din sudul capitalei Seul, a transmis Poliţia.
O brichetă ardea pe o tigaie – o metodă comună pentru sinucidere în Coreea de Sud, o societate ultracompetitivă, cu cea mai mare rată de sinucidere din lume. Prietenul apropiat al lui Kim, muziciana Nain9, a publicat pe Instagram biletul de sinucidere, spunând că a rugat-o să publice mesajul în caz că moare.
„Sunt devastat. Depresia m-a măcinat încet şi în final m-a cuprins în totalitate”, a spus el, adăugând că nu a putut să mai lupte. „Am fost atât de singur. E greu să pun capăt. Am trăit până acum din cauza acestei dificultăţi”, a continuat Kim. „Vă rog să-mi spuneţi că am făcut o treabă bună„, a implorat, încheind nota: „Ai muncit din greu. Ai trecut prin multe. La revedere„.
Agenţia de presă Yonhap a scris că serviciul de urgenţă a fost alertat luni de sora cântăreţului şi că acesta a fost declarat mort la spital. Supranumit Jonghyun, el a cunoscut succesul alături de ceilalţi patru membri ai grupului K-pop în 2008. A fost unul dintre compozitorii şi producător al trupei, iar în 2015 a debutat solo.
În plus, Kim Jong-hyun a ajuns pe prima pagină a ziarelor după ce şi-a exprimat opiniile legat de politica guvernului privind educaţia şi susţinerea drepturilor comunităţii LGBT.
Grupul dance-pop Shinee a avut succes şi în afara Coreei de Sud. Trupa a lansat câteva albume şi în limba japoneză şi a vândut 55.000 de bilete pentru un concert pe care l-a susţinut la Tokyo Dome.
În Marea Britanie, site-ul Odeon s-a blocat după un minut de la punerea în vânzare a biletelor pentru apariţia lor la Korean Film Festival 2011 din Londra, iar coreenii au susţinut primul concert în America de Nord anul acesta.