Bilanțul vaccinării în ultimele 24 de ore. Peste 65.000 de persoane s-au imunizat împotriva Covid-19, arată CNCAV.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis faptul că în România, în ultimele 24 de ore, zeci de mii de români s-au imunizat împotriva noului coronavirus. Potrivit paginii de facebook RO Vaccinare, 65.173 de persoane au mers să se imunizeze împotriva virusului. Astfel, avem:
– 16.810 persoane au primit prima doză
– 23.472 de persoane au primit a doua doză
– 24.891 de persoane au primit a treia doză
Vezi și VACCINAREA COPIILOR CU VÂRSTA 5 -11 ANI, ÎN LINIE DREAPTĂ. ANUNȚ IMPORTANT FĂCUT DE AUTORITĂȚI
De asemenea, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat și 32 de reacții adverse, după administrarea serurilor:
– 19 reacții adverse la vaccinul Pfizer
– 5 reacții adverse la vaccinul Moderna
– 6 reacții adverse la vaccinul Johnson&Johnson
– 2 reacții adverse la vaccinul Astra Zeneca
– alte 201 reacții adverse sunt în curs de investigare; nu au fost raportate cazuri severe.
Până în prezent, 7.684.979 de români au ales să se vaccineze împotriva noului coronavirus. 7.315.191 de români s-au vaccinat cu schemă completă. 1.444.469 de persoane s-au vaccinat cu doza de rapel în cazul Johnson & Johnson sau doza a treia. Total doze administrate din 27 decembrie 2020: 14.650.539.
De asemenea, potrivit unul raport INSP, 88.8% din decesele înregistrate în săptămâna 15 – 21 noiembrie au fost la persoane nevaccinate. Pe pagina de Facebook RO Vaccinare, reprezentanții au transmis cifrele.
– În săptămâna 15 – 21 noiembrie 2021, 70.7% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate;
– 88.8% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.
De la începutul pandemiei până în prezent:
– 1 din 101 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical.
– 85.8% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani iar 55% din decese au fost la bărbați.
– 93.1% din persoanele decedate aveau cel puțin o comorbiditate asociată.
Sursă foto: Pixabay