Copaci smulși din rădăcină, panouri publicitare distruse, acoperișuri luate de vânt și un TIR răsturnat. Este bilanțul ultimei ore în județele Argeș și Prahova, aici unde codul roșu de vânt din zona montană, dar și codul galben din restul teritoriului și-au spus cuvântul. Pompierii sunt în alertă. (VEZI ȘI: FURTUNĂ DEVASTATOARE ÎN ARAD)
În Ploiești, mai multe bucăți de tencuială au căzut de pe o clădire și au rănit o femeie. Un echipaj medical s-a deplasat la fața locului pentru a o ajuta pe victimă, care prezenta un traumatism cranio-cerebral minor. Femeia de 80 de ani a fost preluată de ambulanță și transportată la spital.
Echipajele de pompieri au intervenit și la arborii căzuți pe carosabil și pe firele electrice în Mizil, Ploiești, Poiana Câmpina și Podenii Noi. În comuna Ariceștii Rahtivani, acoperișul unei case s-a desprins.
În Argeș, echipele ISU au intervenit pentru degajarea mai multor elemente de acoperiș la Centrul Cultural Mioveni, dar și la Curtea de Argeș. La Dobrești, în fața primăriei, doi brazi au căzut pe firele de curent electric, iar la Pitești un cort a căzut de pe o terasă în stația de autobuz.
Pompierii giurgiuveni acționează în acest moment, pe DN5, în dreptul localității Uzunu, acolo unde un autocamion s-a răsturnat pe carosabil blocând trei benzi de circulație, două spre Giurgiu, una spre București. Tirul nu avea încărcătură, fiind răsturnat din cauza vântului puternic.
Tot din cauza vântului puternic, în Giurgiu, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Giurgiu, pe șoseaua București pentru degajarea unui panou publicitar care prezenta pericol de cădere. Cu ajutorul autoplatformei pentru intervenție și salvări de la înălțime, echipajul de pompieri a îndepărtat banner-ul publicitar, astfel fiind înlăturat orice pericol pentru trecători.
Și în Dâmbovița vântul le dă bătăi de cap pompierilor care intervin în aceste momente la un incendiu izbucnit în localitatea Perșinari la baloții de plante furajere dintr-o gospodărie.
Din cauza rafalelor care ating și 70 km/h, focul riscă să se extindă. Pompierii intervin cu autospecialele cu apă și spumă pentru a limita pagubele. (NU RATA: FURTUNA DIN BUCUREȘTI A SMULS O BARIERĂ ȘI A PUS LA PĂMÂNT MAI MULȚI COPACI)