Pe teritoriul României s-au înregistrat, până acum, 4.127 decese cauzate de infectarea cu COVID-19. În ultimele 24 de ore, alte 27 de persoane și-au pierdut viața din cauza virusului ucigaș din China.
Până astăzi, 4.127 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 11.09.2020 (10:00) – 12.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 27 de decese (12 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Dolj, Mehedinți, Neamț, Prahova, Suceava, Tulcea și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.
26 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Până astăzi, 12 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 102.386 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
42.811 pacienți au fost declarați vindecați și 11.052 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare (*cifrele privind pacienții asimptomatici externați sunt în curs de actualizare, ca urmare a unor modificări tehnice survenite la aplicația de centralizare a datelor).
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.311 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Pe teritoriul României, 10.836 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.733 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 36.970 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 12 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.232 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 533 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.