Cel puțin 1.944 de persoane au murit, iar 2.549 au fost spitalizate în urma rănilor suferite. Autoritățile cred că alte câteva sute de oameni sunt îngropați sub dărâmături, în urma cutremurului de 7,5 grade urmat de tsunami care au afectat insula indoneziană Sulawesi.
Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenţiei indoneziene pentru Gestionarea Dezastrelor, a declarat că pe 11 octombrie vor înceta operațiunile de căutare a eventualilor supraviețuitori și a persoanelor decedate în urma cutremurului și tsunamiului, potrivit Mediafax.
Oficialul a mai precizat că există temeri că sute sau chiar mii de persoane au rămas îngropate sub dărâmături șipămân t, mai ales în zonele din orașul Palu unde s-au înregistrate cazuri în care solul și-a pierdut rigiditatea, capătând proprietăți specifice lichidelor, s-a transformat în noroi, proces cunoscut drept lichefierea solului. Echipele de salvare continuă să caute supraviețuitori, însă șansele sunt tot mai mici de a mai găsi oameni în viață sub dărâmături la peste o săptămână după seismul și tsunamiul care au devastat insula Sulawesi.