Bilanțul terifiant din SUA: 93.000 de decese din cauza virusului COVID-19! New York, epicentrul pandemiei
Nu mai puţin de 1.550.959 de cazuri de coronavirus şi 93.416 decese au fost înregistrate în Statele Unite, potrivit Universităţii Johns Hopkins, anunţă CNN. La nivel naţional, miercuri au fost raportate cel puţin 22.391 de noi cazuri şi 1.485 de decese.
New York a devenit epicentrul epidemiei cu 354.370 de cazuri confirmate şi 28.636 de decese până acum. Atunci când este ajustat pentru populaţie, aceasta se traduce în aproximativ 1.822 de cazuri cunoscute şi 147 de decese la fiecare 100.000 de locuitori, scrie gandul.ro.
Experţii spun că aceste numere nu oferă imaginea completă, deoarece multe cazuri – inclusiv cazurile uşoare sau asimptomatice – nu au fost diagnosticate.
New York și Washington, puternic lovite de Covid-19
Fiecare stat urmează o traiectorie diferită a coronavirusului. New York şi Washington au fost puternic lovite în primele zile ale pandemiei, de exemplu. Însă, cazurile şi decesele au crescut mai lent în alte state, unele dintre ele încă nu au atins „vârfurile”, conform unui model dezvoltat de cercetătorii de la Institutul de Evaluare a Sănătăţii al Universităţii din Washington.
Dr. Anthony Fauci, principalul specialist în boli infecţioase din SUA, spune că aceste diferenţe fac imposibilă utilizarea unei abordări de dimensiuni unice, în timpul pandemiei.
„Trebuie să ne dăm seama că suntem o ţară mare care are focare în diferite regiuni, state diferite, oraşe diferite, care au dinamici diferite şi diferite faze în care se află”, a spus Fauci la sfârşitul lunii aprilie.
Summitul G7, în pofida pandemiei de coronavirus
În pofida pandemiei, preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri după-amiază că analizează posibilitatea organizării summitului Grupului naţiunilor puternic industrializate (G7) la Camp David, prin prezenţa personală a liderilor politici, nu în mod virtual, informează site-ul de ştiri Axios.com.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a denunţat din nou, miercuri, „incompetenţa” Chinei în gestionarea epidemiei de coronavirus, atribuind Beijingului responsabilitatea pentru o „crimă în masă” care afectează întreaga lume.