Bilanțul deceselor provocate de SARS-CoV-2 în România, 16 iulie 2021. În ce țară va fi obligatoriu vaccinul anti-COVID pentru cadrele medicale

Publicat: 16/07/2021 | 13:15

Astăzi, puțin după ora 13:00, reprezentanții din cadrul Grupului de Comunicare Strategică (GCS) au spus la cât a ajuns bilanțul celor care au fost răpuși de SARS-CoV-2 în România. Unii dintre vecinii noștri vor începe de la 1 august imunizarea cu a treia doză, iar vaccinul va fi obligatoriu pentru cadrele medicale.

Bilanțul deceselor provocate de SARS-CoV-2 în România, 16 iulie 2021

Până astăzi, 34.250 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat, s-a transmis pe stirioficiale.ro. În intervalul 15.07.2021 (10:00) – 16.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 5 decese (3 bărbați și 2 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Brașov, Giurgiu, Ialomița și Municipiul București.

3 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 2 decese s-au produs în luna noiembrie 2020 și 1 în decembrie 2020, în județele Brașov, Giurgiu și în Municipiul București.

Dintre cele 5 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani şi 3 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 3 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 257. Dintre acestea, 53 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.527.166 de teste RT-PCR și 1.644.711 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.125 de teste RT-PCR (4.645 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.480 la cerere) și 14.534 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 507 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 413 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 29.654 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 429 persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 237 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 805 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Află și: Bilanțul infectărilor cu SARS-CoV-2 în România, 16 iulie 2021. Care este evoluția pandemiei pe mapamond și topul statelor extrem de afectate

Ungaria: vaccinul anti-COVID va fi obligatoriu pentru cadrele medicale

Din cauza variantei Delta, persoanele care nu s-au vaccinat încă sunt într-un pericol mai mare decât oricând, a precizat prim-ministrul Viktor Orban azi, la postul public Radio Kossuth. Conform afirmațiilor sale, medicii vor decide ce vaccin ar trebui folosit ca a treia doză, iar pe 1 august se dă startul imunizărilor.

Vârstnicii care nu au acceptat până acum vaccinul vor primi vizite personale pentru a fi convinşi, a mai spus premierul Ungariei. De asemenea, în toate şcolile, în primele zile ale noului an de învăţământ, 1-2 septembrie, copii cu vârste între 12 şi 16 ani vor avea ocazia să se vaccineze, a anunţat Orban. El a precizat că 13-14% dintre copiii de 12-15 ani au fost deja imunizaţi, la fel şi circa 45% dintre adolescenţii de 16-18 ani, au transmis jurnaliștii de la Agerpres.

Ungaria, ţară cu 10 milioane de locuitori, a fost printre cele mai rapide din Uniunea Europeană în privinţa vaccinării cetăţenilor, dar ritmul a încetinit în ultimele săptămâni, menţionează Reuters.

Ungaria a fost şi singurul stat din UE care a folosit pe scară largă vaccinuri din Rusia şi China, neautorizate de agenţia europeană de profil. Celelalte vaccinuri folosite au fost cele ale companiilor occidentale Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca.

Descoperă: CNSU a actualizat noua listă a țărilor cu risc epidemiologic. Spania trece în zona roșie, Grecia în cea galbenă

Sursa foto simbol: pixabay.com/ro