Bilanț teribil în SUA. Peste 1.3 milioane de oameni sunt infectați cu COVID-19. Anunțul lui Donald Trump
COVID-19 continuă să facă ravagii în SUA, unde, potrivit ultimului raport publicat de Universitatea din Baltimore, au fost depistate 1.309.164 de cazuri. În ultimele 24 de ore, 1.568 de persoane și-au pierdut viața, totalul victimelor fiind de 78.746.
VEZI AICI: TESTE CU INFECTARE VOLUNTARĂ PENTRU UN VACCIN ANTICORONAVIRUS, PREGĂTITE ÎN SUA
În condițiile în care SUA este cea mai afectată țară de COVID-19, Donald Trump a asigurat vineri, la cea de-a 75-a aniversare a sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial, că, la fel ca în 1945, SUA „va triumfa”, de data asta în faţa coronavirusului.
„Mare parte dintre aceşti luptători, altruişi şi eroici, nu au cunoscut niciodată viaţa într-o Americă prosperă. Ei au crescut în timpul Marii Crize economice când prognozele Americii păreau sumbre„, a spus Donald Trump.
ANUNȚ. Carantină de 14 zile pentru persoanele care vor călători în Marea Britanie
„În cursul ultimelor luni, naţiunea noastră a fost expusă la o adversitate remarcabilă din cauza pandemiei de coronavirus. Dar aşa cum am făcut-o de atâtea ori înainte, America va triumfa„, a asigurat Donald Trump, potrivit news.ro.
NU RATA: ALERTĂ MEDICALĂ ÎN SUA. PETRECERI ”COVID” PENTRU INFECTARE VOLUNTARĂ CU NOUL CORONAVIRUS
În ciuda legăturilor istorice dintre Europa şi Statele Unite, Trump a renunţat în timpul preşedinţiei sale la alianţe stabilite, plângându-se în special de privilegii comerciale injuste acordate ţărilor europene şi de o participare americană prea costisitoare la NATO.