Bilanț coronavirus România, 9 decembrie 2021. Câte cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în ultimele 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat numărul de români care au decedat din cauza virusului SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei până astăzi, 9 decembrie 2021, dar și în ultimele 24 de ore.
Până astăzi, 9 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.790.571 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.584 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.709.702 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.032 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 32 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.637. Dintre acestea, 754 sunt internate la ATI. Dintre cei 754 de pacienți internați la ATI, 70 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 88 sunt minori, 84 fiind internați în secții și 4 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.823.067 de teste RT-PCR și 5.494.379 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.740 teste RT-PCR (7.197 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.543 la cerere) și 26.036 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 23.442 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.113 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.813 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 57 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.317 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.152 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Sursa foto: Arhiva Cancan