Bilanț coronavirus România, 8 octombrie 2021. Câte decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat numărul de români care au decedat din cauza virusului SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei până astăzi, 8 octombrie 2021, dar și în ultimele 24 de ore.
Până vineri, 38.927 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
De joi până vineri, au fost raportate de către INSP 385 de decese (184 bărbați și 201 femei), dintre care 28 de decese sunt anterioare intervalului de referință. Este vorba despre pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 385 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 18 la categoria de vârstă 40-49 ani, 37 la categoria de vârstă 50-59 ani, 105 la categoria de vârstă 60-69 ani, 120 la categoria de vârstă 70-79 ani și 104 la categoria de vârstă peste 80 ani.
364 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 17 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Sunt raportate 28 de decese anterioare intervalului de referință, produse în luna septembrie 2021, ale unor pacienți din județele Brăila, Bihor, Galați, Ilfov, Maramureș, Prahova, Teleorman și Municipiul București.
În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 357 de decese.
Din totalul de 385 de pacienți decedați, 352 erau nevaccinați și 33 vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 38 și 86 de ani. Dintre pacienții decedați vaccinați, 32 prezentau comorbidități și unul nu prezenta comorbidități.