Bilanț coronavirus România, 30 ianuarie 2022. Câte decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore
Bilanț coronavirus România, 30 ianuarie 2022. Grupul de Comunicare Strategică va anunța numărul de români care au decedat din cauza virusului SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei până astăzi, 30 ianuarie 2022, dar și în ultimele 24 de ore.
Până astăzi, 59.984 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 29.01.2022 (10:00) – 30.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 52 de decese (28 bărbați și 24 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Călărași, Constanța, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.
Dintre cele 52 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 la categoria de vârstă peste 80 ani. 51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
Din totalul de 52 de pacienți decedați, 46 au fost nevaccinați și 6 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
A fost raportat un deces anterior intervalului de referință, survenit în luna ianuarie 2022, în județul Argeș.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 8.880, cu 425 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 861 de persoane, cu 37 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 861 de pacienți internați la ATI, 733 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 791 sunt minori, 776 fiind internați în secții, cu 59 mai mult decât în ziua anterioară și 15 la ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.
Bilanț coronavirus, 29 ianuarie: 75 de decese
În intervalul 28.01.2022 (10:00) – 29.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 75 de decese (43 bărbați și 32 femei), dintre care 3 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 75 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 la categoria de vârstă peste 80 ani.
72 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 75 de pacienți decedați, 59 au fost nevaccinați și 16 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. 15 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.
Au fost raportate 3 decese anterioare intervalului de referință, 2 survenite în luna decembrie 2021 și unul în luna ianuarie 2022, în județele Arad, Maramureș și Suceava.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 8.455, cu 85 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 824 de persoane, cu 51 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 824 de pacienți internați la ATI, 692 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 731 sunt minori, 717 fiind internați în secții, cu 16 mai puțin decât în ziua anterioară și 14 la ATI, cu 2 mai puțin decât în ziua anterioară.
Sursă info: GCS
Sursă foto: Pixabay