Bilanț coronavirus România, 29 decembrie 2021. Câte decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat numărul de români care au decedat din cauza virusului SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei până astăzi, 29 decembrie, dar și în ultimele 24 de ore.
În intervalul 28.12.2021 (10:00) – 29.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 35 de decese (15 bărbați și 20 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Cluj, Constanța, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Sălaj, Suceava, Vaslui și Municipiul București.
Dintre cele 35 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 la categoria de vârstă peste 80 ani.
34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient nu a înregistrat comorbidități.
Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, înregistrate unul în luna noiembrie 2021, unul în luna decembrie 2021, în județele Arad și Neamț.
Dintre cei 35 de pacienți decedați, 32 erau erau nevaccinați și 3 vaccinați. Cei 3 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.