Bilanț coronavirus România, 21 mai 2022. Câte decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Publicat: 21/05/2022 | 14:13

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, sâmbătă, 21 mai, pe baza datelor existente, că șapte pacienți infectați cu coronavirus au decedat, în ultimele 24 de ore, în România.

Până sâmbătă, 65.651 de persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-Cov-2 au decedat. În intervalul 20.05.2022 (10:00) – 21.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 7 decese (3 bărbaţi şi 4 femei), dintre care 3 raportate anterior intervalului de referinţă. Dintre cele 7 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani şi 4 la categoria de vârstă 70-79 de ani.

Bilanț coronavirus România, 21 mai 2022. Numărul de decese, potrivit ultimului raport

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi. Din totalul de 7 pacienţi decedaţi, 5 au fost nevaccinaţi şi 2 vaccinaţi. 1 pacient decedat care era vaccinat avea vârsta cuprinsă între 60-69 de ani şi 1 avea vârsta cuprinsă între 70-79 de ani.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.125 teste RT-PCR (2.103 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.022 la cerere) şi 10.256 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.081.804 teste RT-PCR şi 9.973.587 teste rapide antigenice.

Câte cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 320 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 164 mai puţin faţă de ziua anterioară. 35 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

(VEZI AICI: CÂȚI OAMENI A UCIS ÎN ÎNTREAGA LUME PANDEMIA DE CORONAVIRUS. NUMĂRUL ESTE HALUCINANT)

În Bucureşti au fost raportate 90 de cazuri, în Cluj – 62, în Braşov – 21, în Galaţi, Ilfov şi Satu Mare – câte 17, în Dolj – 13, în Mureş – 12, în Bihor şi Iaşi – câte 11, în Suceava – 10, restul judeţelor având mai puţin de zece cazuri fiecare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 47 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult