Bilanț coronavirus România, 8 ianuarie 2022. Grupul de Comunicare Strategică va anunța numărul de români care au decedat din cauza virusului SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei până astăzi, 8 ianuarie 2022, dar și în ultimele 24 de ore.
Până vineri, 58.971 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au murit.
În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 31 de decese (19 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 31 de decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 la categoria de vârstă peste 80 ani.
28 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
Din totalul de 31 de pacienți decedați, 27 erau nevaccinați și 4 vaccinați. Cei 4 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. 3 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidități.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.452, cu 87 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 404 persoane, cu 4 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 404 pacienți internați la ATI, 31 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 104 sunt minori, 94 fiind internați în secții, cu 7 mai mult decât în ziua anterioară și 10 la ATI, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară.
Sursă foto: Arhivă Cancan