Bikini din aur de 24 K

De: Cancan
Publicat: 05/07/2007 | 00:00

SCUMP. Costumul de baie aurit creat de japonezi este destinat clientelor cu dare de mana Extravaganta. Japonezii au creat un costum de baie integral din aur, care costa 82.000 de dolari Dana Arama Creatorii de moda nu mai stiu ce sa faca pentru a-si atrage clientii cu dare de mana. Ultima extravanganta in materie a fost prezentata in Japonia. Este vorba despre un costum de baie realizat in intregime din aur. Ineditul costum a fost prezentat la magazinul de bijuterii „Ginza tanaka”, din Tokio. Acesta cantareste 500 de grame si a fost fabricat din aur de 24 de carate. Pretul costumului se ridica la 82.000 de dolari. Pentru realizarea ineditei piese de rezistenta a oricarei femei pe orice plaja din lume au lucrat cateva zeci de bijutieri, timp de 32 de zile. „Deocamdata costumul de baie nu va fi pus in vanzare, insa multe persoane s-au aratat interesate de achizitionarea acestuia. Oricum, ce femeie nu-si doreste sa atraga atentia atunci cand merge la plaja. Cu acest costum poti fi sigur ca nu treci neobservat”, au declarat reprezentantii magazinului de bijuterii unde a fost prezentat costumul din aur. Tot in cadrul aceleasi prezentari, creatorii au propus si o rochie de plaja din aur de 24 de carate. Pretul acesteia ajunge la nici mai mult, nici mai putin de 243.900 de dolari.

Costum de 30 de milioane de dolari

Costumul de baie creat de japonezi nu este insa nici pe departe cel mai scump din lume. Cei mai scumpi bikini de plaja sunt realizati integral din cristale Swarovsky, platina si diamante, cel mai mare diamant avand 51 de carate. Acesta a fost evaluat de specialisti la 30 de milioane de dolari. De-a lungul anilor, designerii mondiali s-au intrecut pe sine in a crea costume de baie care mai de care mai extravagante. Astfel, exista piese de plaja care imita mainile in locul clasicelor cupe de la sutien si sunt decorate cu tot felul de fructe, care mai de care mai exotice, sau care sunt confectionate doar din bilute colorate.

Ciudatenii. De-a lungul anilor, designerii au realizat bikini care mai de care mai sofisticati Bikinii le-au facut vedete

Criticat sau nu, costumul de baie a devenit, in timp, un simbol al emanciparii si libertatii femeii. Cele mai indraznete femei care au avut curajul sa iasa la plaja in bikin au devenit adevarate peste noapte. Este si cazul actritei Ursula Andress, una dintre partenerele agentului 007, James Bond. Ea a devenit faimoasa la nivel mondial dupa ce a aparut in costum de baie intr-unul dintre filmele seria James Bond, „Dr. No” din 1962. Ulterior, bikini albi purtati de ea in pelicula respectiva s-au vandut la licitatie contra sumei de 61.500 de dolari. Costumul de baie a fost inventat in anul 1946 de un inginer francez, Louis Reard.