Bianca Rus și-a regăsit liniștea după divorț! Vezi în brațele cui a petrecut sărbătorile de iarnă
Anul 2018 a fost unul dezamăgitor pentru Bianca Rus, cel puțin din punct de vedere sentimental. Vedeta a trecut printr-un divorț dureros, la puțină vreme după nuntă, iar luna de miere petrecută în Dubai a avut urmări nefericite. Scandalul a fost unul de amploare, iar Bianca Rus a cunoscut gustul amar al decepției.
Încercând din răsputeri să se liniștească după o asemenea experiență traumatizantă, Bianca Rus a ales să își petreacă sărbătorile de iarnă în Satu Mare, în brațele mamei sale. Vedeta a apelat la varianta ”Nicăieri nu-i mai bine ca acasă” și a încercat să uite – atât cât se poate, evident – momentele dificile prin care a trecut după ce a încheiat, atât de abrupt, scurta căsnicie.
Bianca Rus a postat pe pagina ei de Instagram o fotografie făcută chiar în bucătăria mamei sale, alături de această fotografie postând și un mesaj sugestiv:
”Acasa la mami in Satu Mare”, a scris Bianca Rus, iar prietenii virtuali au răsuflat ușurați observând că preferata lor a reușit să treacă peste exeperința neplăcută pe care a avut-o.
Bianca, revoltată după divorț
Bianca a susținut că l-a întreținut pe Antonio mai bine de un an, acesta stând la ea acasă și ea plătind toate facturile. Prietenii cântăreței ne-au mărturisit că Bianca Rus a fost năucită, revoltată, dar și profund mâhnită de declarațiile lui Antonio, cum că încă mai vrea bani de la ea, la partaj. „În toate declarațiile lui Antonio nu văd decât bani, bani, bani, aur, robot de bucătărie, dar de dragoste omul ăsta nu zice nimic?!”, s-ar fi confesat artista, cu lacrimi în ochi, familiei sale și apropiaților.
„Ce să-i mai dea Bianca lui Antonio la partaj, când băiatul ăsta a fost un an de zile întreținut de biata fată?”a declarat și o rudă a artistei, pentru CANCAN.RO. Conform apropiaților, deși are o vilă în Berceni, Antonio a locuit timp de un an în casa Biancăi Rus, din zona Iancului, casă unde nu ar fi plătit nicio rată sau factură.
(CITEȘTE ȘI: SOȚUL CÂNTĂREȚEI BIANCA RUS, PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ CE A FOST ACUZAT CĂ AR FI BĂTUT-O ȘI I-AR FI FURAT AURUL)
„Și mai mult decât atât, atunci când s-au deplasat cu mașina artistei, Bianca a pus motorină, pentru că avea un card de la Satu Mare pentru motorină, Mercedes-ul Biancăi fiind pe o firmă a părinților ei de la Satu Mare. La toate aceste cheltuieli se mai adaugă și gazele, curentul, care și ele au fost plătite tot de artistă sau de familia ei”, spun apropiații Biancăi Rus.
„Când s-a întors din luna de miere, Bianca Rus avea datorii la întreținere, dar le-a plătit singură, după cum se poate vedea și din facturi”, susține și o altă persoană care locuiește în blocul vedetei.