Bianca Rus, adevărul despre mariajul eșuat. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a scăpat de un om violent!”

Publicat: 21/09/2021 | 12:00

În urmă cu trei ani, Bianca Rus pășea fericită în fața altarului, sperând că și-a găsit sortitul. Bărbatul, un afacerist cu care a fost căsătorită, ar fi „terorizat-o” luni bune, până când cântăreața a decis să divorțeze. Acum, când viața i s-a schimbat complet și speră la o nouă iubire, blondina a povestit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, „pasaje” din calvarul prin care a trecut, dar și cum speră ca norocul să fie de partea ei, în noua relație. 

Bianca Rus trece printr-o perioadă destul de dificilă! După ce a slăbit mai mult de 50 de kilograme, vedeta a ajuns de urgență la spital, la perfuzii. Medicii au diagnosticat-o cu anemie și acum urmează o schemă de tratament. Cu toate acestea, Bianca Rus mărturisește că nu a fost niciodată atât de slabă. Dacă înainte se ferea de oglindă, acum adoră să se privească și recunoaște că este mândră de reușita sa.

„Îmi dau seama că de la 120 de kilograme se poate să ajungi la 50”

„Încerc să fiu bine. Am avut niște probleme de sănătate, care au apărut din cauza mea. Am fost plecată în concediu, pe la părinți, la diverse petreceri și am neglijat mâncatul. Am sărit peste o masă, două și a început să nu îmi mai placă să mănânc absolut nimic. În Egipt, unde am stat două săptămâni, evitam să merg la restaurant de teamă să nu cumva să mă îngraș. Am făcut o anemie severă și am ajuns la perfuzii, dar sunt pe drumul cel bun.

Am 50 de kilograme, niciodată nu am avut kilogramele de astăzi. Tot timpul am avut probleme cu greutatea, tot timpul eram la dietă. Sătulă de ele, am decis să mă operez la stomac. Mă simt foarte bine, mă trezesc de dimineață, mă uit în oglindă și sunt fericită. Am motiv să mă uit încă o dată și să zâmbesc, îmi dau seama că de la 120 de kilograme se poate să ajungi la 50. Sunt mândră de cum arăt”, a declarat Bianca Rus, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Bianca Rus își dorește să îmbrace rochia de mireasă

(CITEȘTE ȘI: BIANCA RUS S-A AFIȘAT CU NOUL IUBIT FOTBALIST „DACĂ NU ERA SUPER, NU STĂTEAM LA DISCUȚII”)

Bianca Rus iubește din nou! Își dorește să devină mamă, în curând

Mai mult decât atât, în ciuda faptului că a trecut printr-o perioadă destul de dificilă, Bianca Rus este fericită. Cântăreața iubește și este iubită, ba chiar e pregătită să meargă din nou la altar cu omul de lângă ea. Ne-a spus că așteaptă să fie cerută în căsătorie și să devină mamă. Bianca Rus spune că își dorește atât fetiță, cât și băiețel și a început deja să se gândească la nume.

„Referitor la omul de lângă mine vă spun că e frumos (râde). Deocamdată mă concentrez asupra sănătății, dar aștept să fiu cerută în căsătorie și să îmbrac din nou rochia de mireasă. Nu îmi este teamă să fac acest pas, nu iese din prima, iese din a doua, știi cum e.  Nu știu dacă este visul meu cel mare să mă mai mărit din nou. Mă văd mămică, mi-ar plăcea să am și fetiță și băiețel. Să îi cheme cum va alege viitorul meu soț, dar la fetiță mi-ar plăcea Miriam și la băiețel mă mai gândesc.

Tot timpul am fost înnebunită după fetițe, după rochițe, după tot ce e feminin și frumos, dar mi-ar plăcea să am și un băiețel și, cine știe, poate la anul vă dau vestea cea mare”, a mai precizat Bianca Rus.

Bianca Rus e pregătită să devină mămică

(NU RATA:  MINODORA ȘI BIANCA RUS, PROTAGONISTELE UNUI NOU SCANDAL: „NU POATE SĂ CÂNTE NIMIC”)

Divorțul ei a durat mai mult decât căsnicia! Ce s-a întâmplat între Bianca Rus și „Giani”

Bianca Rus a făcut o nuntă ca în povești cu fostul ei soț, cunoscut drept „Giani”, dar la doar o lună de la marele eveniment, cei doi și-au anunțat divorțul. Solista spunea la momentul respectiv că ruptura s-a produs din cauza soțului, care ar fi agresat-o chiar înainte de nuntă. Mai mult, bărbatul ar fi căzut în patima alcoolului și ar fi fugit cu banii de dar.

„Mă bucur, și îi mulțumesc lui Dumnezeu, că am scăpat de un om violent, un om care m-a agresat, un om care a agresat niște bătrâni și i-a amenințat că-i omoară, le-a distrus ușa, l-a luat poliția în cătușe de la bătrânii respectivi. Pe baza alcoolului, tot timpul era sub influența alcoolului. M-a agresat și pe mine, a spart totul în casă”, declara solista în perioada divorțului.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursa FOTO: Facebook