Bianca Roman, fosta ispită de la Insula iubirii este devastată de durere. Tânăra a publicat în mediul online un mesaj sfâșietor, prin care îi anunța pe cei care o urmăresc de pierderea fratelui său. De asemenea, blondina le-a cerut ajutorul prietenilor virtuali cu orice informație despre accidentul bărbatului, care s-ar fi produs în condiții suspecte.
Bianca Roman, fosta ispită de la Insula Iubirii, și-a condus fratele pe ultimul drum, după ce acesta și-a găsit sfârșitul într-un accident rutier grav. Distrusă de durere, tânăra a spus câteva cuvinte despre momentele pe care le trăiește în prezent.
”Fratele meu a murit într-un accident de mașină. Suntem… nici nu am cuvinte să spun cum suntem cu toții. Nu mă simt în stare de nimic. Nu vreau să mai apar nicăieri. Nu vreau să mai fiu publică. Nu mai vreau nimici din toată falsitatea care s-a trăit până acum”, declară, în lacrimi, pentru fanatik.ro, Bianca Roman.
La scurt timp după tragicul accident, fosta ispită de la Insula iubirii a făcut un apel către toți prietenii săi virtuali. Aceasta le-a cerut informații celor care au văzut accidentul pentru că își dorește să înțeleagă ce s-a întâmplat, de fapt, în acea seară.
”Vă rog, fac un apel pentru cine a văzut accidentul de luni, 29.08, în care a fost implicat fratele meu, Raul Roman. Vă rog, ajutați-mă să înțeleg ce s-a întâmplat!”, scria pe Facebook, Bianca Roman, fosta ispită de la Insula Iubirii, în urmă cu doar două zile.
CITEȘTE ȘI: BIANCA ROMAN, UNA DINTRE ISPITELE DE LA „INSULA IUBIRII”, S-A DESPĂRŢIT DE IUBIT. „AM PRINS BUCHETUL, DAR…”
Se pare că la scurt timp, cei care o urmăresc pe Bianca Roman au ajutat-o să afle în ce circumstanțe s-a produs nenorocirea: ”Am aflat ce s-a întâmplat. S-a răsturnat cu mașina și… asta a fost. Atât pot să declar în acest moment și vă rog să îmi respectați decizia”, precizează fosta ispită de la Insula Iubirii, pentru sursa citată anterior.