Bianca Pop (31 de ani), fosta ispită de la ”Insula Iubirii”, a anunțat că urmează să devină mireasă. Mai mult decât atât, bruneta este însărcinată în cinci săptămâni și, mărturisește ea, și-a găsit bărbatul perfect alături de care să își facă o familie.
Bianca Pop a mărturisit, în cadrul unei emisiuni de televiziune, că în toamna aceasta urmează să se mărite. Lucrurile par să se îndrepte către bine pentru fosta ispită de la „Insula Iubirii”. Bruneta, însărcinată în cinci săptămâni, susține că va avea nunta anul acesta, în luna septembrie. Mai mult decât atât, cununia civilă va avea loc pe plajă și va avea patru rochii de mireasă.
„Noi știm ce trăim. Eu sunt în Spania, sunt foarte bine. Nunta va fi în septembrie. Voi avea patru rochii de mireasă. Cununia civilă va fi pe plajă, la biserică o să am o altă rochie, la restaurant voi avea două rochii. Este un bărbat perfect din toate punctele de vedere. Să fii cu o femeie ca mine este foarte greu, sunt o femeie foarte pretențioasă și scumpă. Le-am făcut pe toate într-un an, și nuntă, și bebeluș. Mi-am făcut cinci teste de sarcină. Sunt în 5 săptămâni. Mănânc foarte mult, mănânc de 15 ori pe zi”, a spus Bianca Pop într-o emisiune de la Antena 1.
În urmă cu o lună, Bianca Pop a șocat o lume întreagă. Fosta ispită de la „Insula Iubirii” a ajuns pe mâinile medicilor dintr-un spital de psihiatrie, iar anunțul a fost făcut chiar de ea pe rețelele de socializare. Mama acesteia a declarat faptul că bruneta se află într-o depresie, consumă substanțe interzise și alcool, acestea fiind motivele pentru care a avut nevoie de un control medical de specialitate.
”Eu am dus-o la medic ca să o salvez, iar mâine nu va fi externată pentru că abia mâine va veni un medic să îi facă analize și să o examineze. Arată ca un copil de 10 ani, așa a ajuns de slabă, a ajuns foarte slabă, e agitată și nu mai doarme.
Eu nu am internat-o la un spital de nebuni, am internat-o la Psihiatrie că trebuie examinată și acolo va primi tratamentul adecvat. E și pe semnătura ei, dar și pe semnătura mea.
Ea se droghează și bea, e grav bolnavă. Ea a vrut să sară pe geam, a locuit la etajul 10 și băiatul meu a trebuit să o imobilizeze, dar în niciun caz să o lovească. Ea are o depresie”, a declarat mama Biancăi Pop, la Antena Stars.
Sursă foto: Instagram