Bianca Drăgușanu surprinde din nou! Ce decizie a luat vedeta! Unde se vede peste cinci ani: „Îmi doresc foarte tare…”
Viața amoroasă a Biancăi Drăgușanu este fără dar și poate una extrem de tumultoasă. După un divorț cu scandal, numeroase certuri și despărțiri, vedeta ajunge din nou în brațele lui Alex Bodi. Cei doi formează unul dintre cele mai controversate cupluri din showbiz-ul românesc.
Se pare că oricât ar încerca și orice s-ar întâmpla Bianca și Alex sfârșesc de fiecare dată împreună. Dacă în urmă cu patru luni, vedeta anunța un divorț și declara că nu o să se mai întoarcă niciodată la cel care a făcut-o să sufere, acum lucrurile par că merg extraordinar între cei doi. (CITEȘTE ȘI: CARE ESTE, DE FAPT, RELAȚIA DINTRE BIANCA DRĂGUȘANU ȘI VICTOR SLAV. TOTUL SE ÎNTÂMPLĂ SUB OCHII LUI ALEX BODI)
Recent, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au petrecut un weekend la mare alături de cei mici. Iar această escapadă de familie se pare că i-a trezit Biancăi noi sentimente. Blondina a vorbit despre familie și despre ce își dorește în viitor. Și chiar dacă nu a dat nume, toată lumea a presupus că Alex Bodi este cel alături de care vrea să își întemeieze o familie.
„Peste cinci ani mă mai văd cu doi copii, și copiii pe care o să-i am o să aibă sigur ochii verzi sau albaștri, pentru că îmi doresc foarte tare. Numai de asta vreau să fac copii, ca să fie cu ochii mei, înțelegi? Și cred că voi fi și mai bine decât acum, dar ne auzim peste cinci ani, nu e problemă!”, a spus recent vedeta la ”Vorbește Lumea”.
Bianca Drăgușanu, afacere prosperă în străinătate
Pe lângă planurile din sectorul personal, Bianca are multe de îndeplinit și în plan profesional. Este gata să își extindă afacerile pe care le are și privește cu încredere spre viitor. (VEZI ȘI: INCREDIBIL! CE ÎȘI PUNE BIANCA DRĂGUȘANU ÎN BAGAJ CÂND PLEACĂ LA MARE: ”CUNOSC O SINGURĂ PERSOANĂ CARE ARE MAI MULTE CHESTII DECÂT MINE”)
Vedeta a declarat că intenționează să își deschidă mai multe magazine în mall-urile din România. Până acum deja a reușit să deschidă câteva magazine în străinătate, în 12 țări.
„În diaspora am câteva, mai exact în 12 țări, iar următorul stadiu e să îmi deschid magazine pe aici cu businessurile pe care deja le am. Deocamdată funcționează online”, a mai declarat Bianca.