Bianca Drăgușanu și-a speriat, de curând, fanii. Și are mulți, nu glumă! Probleme de sănătate are Bianca, care i-au apărut în drum spre …sală!
Un pas greșit a făcut blondina și glezna i s-a dus! S-a ”defectat”, cum avea să spună pe rețeaua de socializare. S-a afișat, apoi, în timp ce era masată în zona afectată, susținând că își va reveni de îndată. A ținut să precizeze că i-a trecut repede. ”În timp ce mă duceam spre sală, am făcut o mișcare greșită în mașină și efectiv m-a defectat. Mi s-au stricat rotițele. Am sunat-o pe tanti Luci, care este și fizioterapeut și a venit să mă repare, pentru că nu există nimic care să mă poată opri să-mi fac toate activitățile pe care mi le-am propus într-o zi. Așadar, în acest moment are loc reparația mea. M-am speriat, dar mi-a trecut”, a fost povestirea scurtă și concisă a Biancăi pentru admiratorii ei. (CITEȘTE ȘI: BIANCA DRĂGUȘANU S-A AFIȘAT GOALĂ-PUȘCĂ. LE-A ARĂTAT TUTUROR CUM SE RĂSFAȚĂ, ATUNCI CÂND NU ESTE CU GABI BĂDĂLĂU)
Claudia Pătrășcanu, în proces de divorț cu Gabi Bădălău, actualul iubit al Biancăi Drăgușanu, a pus-o în gardă pe blondină. A asaltat-o cu mesaje pline de acuzații și denigrări la adresa fostului partener. „Claudia i-a scris Biancăi mesaje peste mesaje, a terorizat-o. I-a spus că vrea să îi vorbească de la femeie la femeie, să îi explice ce fel de om e Gabi. Și apoi au urmat texte kilometrice, în care Claudia și-a spus năduful. I-a spus Biancăi că el nu are atâția bani pe cât vrea să pară, că are multe amante, că nu poate fi bărbatul unei singure femei. Că o agresa fizic, că e un bărbat care umilește femeile.”, a declarat un apropiat al Biancăi Drăgușanu pentru Playtech.ro.
„I-a mai zis că nu este un tată implicat. Mai apoi i-a povestit niște episoade in care Bădălău vorbea urât despre Bianca și spunea că nu s-ar uita la ea. Claudia i-a mai spus blondinei că Gabi le cere pe toate de soție, însă niciodată nu se ține de cuvânt. Bianca nu a vrut să se bage între ei, pe ea nu o interesează scandalul lor. Nici nu o cunoaște bine pe Claudia, s-au văzut întâmplător pe la evenimente, atâta tot. Ea e șocată de îndrăzneala Claudiei de a da asemenea mesaje”, a mai spus apropiatul Biancăi,pentru sursa citată.