Bianca Drăgușanu și Victor Slav au dat dovadă de maturitate și au îngropat securea războiului. Deși imediat după despărțire relațiile au fost mai reci, acum cei doi comunică foarte bine și au rămas prieteni. Victor și Bianca se concentrează pe bunăstarea fetiței lor, Sofia Natalia. Recent, cei trei au fost împreună la o piscină unde s-au simțit excelent în familie. Superba blondă a mărturisit că i se pare normal să rămână prietenă cu tatăl copilului ei.
„Da, este copilul nostru, este normal să avem grijă împreună de el. Bineînţeles că ţinem legătura. Suntem prieteni în afară de orice. În afară de faptul că suntem părinţii acestui copil, suntem prieteni şi avem o comunicare foarte bună. Victor este un bărbat foarte matur şi un tată foarte bun”, a explicat Bianca Drăgușanu la Antena Stars. (Vezi aici Bianca Drăgușanu, la plajă cu un corp de top!)
Bianca Drăguşanu a fost întrebată şi despre zvonurile legate de Philipp Plein, însă fosta prezentatoare de la „Te vreau lângă mine” nu a vrut să comenteze. Legat de faptul că a fost singură în club, vedeta a mărturisit că: „Am avut un job şi am îmbinat utilul cu plăcutul şi am rămas şi o oră în club, cu apă minerală. A avut treabă (nr. Tristan Tate). Nu vreau să vorbesc despre viaţa mea personală, mi se pare aiurea să dau detalii. Este viaţa mea, o trăiesc cum vreau eu. Nu am o viaţă perfectă chiar dacă pare aşa, am un copil minunat şi sunt foarte fericită”.