Deși Alex Bodi se confruntă cu numeroase probleme legate de un amplu dosar de trafic de persoane și proxenetism, Bianca Drăgușanu duce o viață liniștită și se pare că nu vrea să ia legătura el. CANCAN.RO a stat de vorbă cu fosta prezentatoare de la Kanal D.
Bianca Drăgușanu a făcut declarații exclusive pentru CANCAN.RO, în timp ce Alex Bodi era reținut, la Craiova. Blondina a mărturisit că nu vrea să ia legătura cu el, dar că este convinsă că musculosul va ieși bine din situația delicată în care se află.
Extrem de zâmbitoare, blondina a fost surprinsă de fotoreporterii noștri, cărora le-a povestit că se pregătește de o scurtă vacanță în Dubai, alături de fiica sa din mariajul cu Victor Slav, Sofia.
(NU RATA: ÎNCĂTUȘAT, ALEX BODI A AJUNS ÎN FAȚA MAGISTRAȚILOR)
Reporter: Bună, Bianca! Ce faci?
Bianca Drăgușanu: Dar ce urmărită sunt!
Reporter: Vă pregătiți de vacanță?
Bianca Drăgușanu: Da, ne pregătim de vacanță.
Reporter: Unde plecați?
Bianca Drăgușanu: În Dubai plecăm, la soare și la mare.
Reporter: Cum comentezi arestarea fostului tău soț?
Bianca Drăgușanu: Nu comentez. Am spus… Eu cred că lucrurile se vor rezolva și nu mă privește pe mine.
Reporter: Dar știai ce face, cu ce se ocupă?
Bianca Drăgușanu: Eu cred că este nevinovat, cred că nu are nicio legătură.
Reporter: Ai reușit să iei legătura cu el?
Bianca Drăgușanu: Nu mă interesează…
Cercetat într-un dosar de trafic de persoane, șantaj și proxenetism, Alex Bodi a fost reținut în arestul IPJ Dolj pentru 24 de ore. Joi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu a fost adus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Ședința s-a prelungit până târziu, în noapte. Astfel că ordonanța de reținere a musculosului afacerist a expirat, iar el a putut ieși să se plimbe în apropierea Tribunalului Dolj. Ulterior, s-a întors la instanță, pentru a afla verdictul, alături de avocatul său. Iar veștile nu au fost deloc bune.
Magistrații au hotărât să-l aresteze preventiv pe Alex Bodi, în mega-dosarul instrumentat de DIICOT Craiova.
Procurorii și polițiștii din Craiova au făcut, miercuri, 23 de percheziții în județele Ilfov, Brașov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu și Vâlcea pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în trafic de persoane și proxenetism. Una dintre percheziții a avut loc la vila lui Alex Bodi din Capitală.
Anchetatorii spun că, la scurt timp după destructurarea unei grupări conduse de un membru marcant al lumii interlope (grupare specializată în traficul de persoane și proxenetism), suspectul în cauză (unul dintre locotenenții persoanei menționate), în timp ce se afla într-un penitenciar, în perioada 2008 – 2011, împreună cu alți trei deținuți au folosit rețelele sociale în scopul recrutării unor tinere care practicau prostituția și, inducându-le în eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun (metoda Loverboy), fie cu identificarea unui loc de muncă avantajos, respectiv profitând de starea lor de vulnerabilitate (situație materială precară, naivitate, lipsă de educație – factori determinanți pentru respectivele tinere în alegerea practicării prostituției), le-au convins să se prostitueze în beneficiul lor.
Sub coordonarea liderului, s-au pus bazele unei grupări infracționale specializate, în principal, în traficul de persoane, trafic de minori și proxenetism și în secundar în șantaj (consecință a plății unor taxe de protecție), au explicat anchetatorii.
După ce au ieșit din penitenciar, în scurt timp, la gruparea infracțională au aderat alți 12 suspecți, împreună cu care au recrutat și alte victime, le-au transportat și adăpostit în state occidentale (Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Elveția), și le-au constrâns să practice prostituția în favoarea lor, în diverse cluburi de profil.
„Victimele care, după ce erau transportate în străinătate, refuzau să practice prostituția erau sechestrate și supuse unor violențe extreme (chiar și unor violuri), pentru a fi determinate să nu mai opună rezistență. În cele mai multe cazuri, victimele au fost ținute în imobile închiriate de către liderul grupării, au fost transportate zilnic la locurile unde erau obligate să practice prostituția, erau permanent controlate/supravegheate, iar sumele de bani erau luate în totalitate de membrii grupării.
În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că tinerele au fost exploatate cu precădere în cluburi de noapte sau locații închiriate pe teritoriul Germaniei, pe raza orașelor Berlin, Bonn, Stuttgart și Frankfurt (Germania), dar și pe teritoriul altor state europene (Italia, Spania, Marea Britanie, Cehia, Elveția, Austria)”, spun procurorii.
(VEZI AICI: ALEX BODI, ADUS ÎN FAȚA JUDECĂTORILOR. CE ÎL AŞTEAPTĂ PE FOSTUL SOŢ AL BIANCĂI DRĂGUŞANU)
Vila lui Alex Bodi a fost împânzită de mascați miercuri dimineață. Polițiștii și ofițerii DIICOT au efectuat percheziții în imobilul din Voluntari în care locuiește Bodi. Scopul descinderii a fost căutarea dovezilor pentru dosarul deschis pe numele soțului Biancăi Drăgușanu. Pentru infracțiunile de care este acuzat de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, potrivit Codului Penal, pedeapsa pe care Alex Bodi s-ar putea să o primească nu este una deloc de neglijat:
,,(1) Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Proxenetismul (1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.