Bianca Drăgușanu reueșește să facă din nou senzație în mediul online, postând o fotografie în care este surprinsă ieșind de la duș. Bineînțeles, fanii săi abia așteaptă astfel de fotografii fierbinți, iar frumoasa blondină le face, din când în când, pe plac.
Considerată una dintre cele mai sexy femei din România, Bianca Drăgușanu rămâne, mai mereu în centrul atenției. Așa s-a întâmplat și acum. Cu un prosop pe cap și într-un halat de baie alb, Bianca s-a lăsat fotografiată afișând o privire sugestivă.
Bianca Drăgușanu nu a fost deloc o elevă silitoare. S-a mulțumit să supraviețuiască, lucru deloc de condamnat. Mai ales dacă ținem cont unde este acum.
A schimbat trei licee. A început la Deva, apoi s-a transferat la un teoretic din Petroșani și a încheiat la economic, în același oraș. În 2002 a terminat liceul. A absolvit examenul de bacalureat cu note bune. Media finală a fost 8.95. A avut doua note de 9 la probele de limba și literatura română, 8,50 la engleză, 7,20 la matematică și două note de 10 la tehnica servirii consumatorilor și educație fizică. Apoi s-a înscris la facultate, dar nu a terminat-o. Astfel că vedeta a rămas cu doar 12 clase.