Bianca Drăgușanu, de urgență la Poliție! De ce a ajuns să se teamă pentru viața ei: „Mi-a spus că intră peste mine”
Deși trăiește cea mai bună perioadă din viața ei, după cum chiar ea a declarat, se pare că Bianca Drăgușanu are parte și de evenimente neplăcute. Atât de neplăcute, încât a avut nevoie de intervenția Poliției.
Bianca Drăgușanu a ajuns de curând la Poliție, pentru a primi ajutor. Potrivit informațiilor oferite de spynews.ro, blondina a primit mai multe apeluri din partea unei persoane care a amenințat-o că va intra peste ea în casă și îi va face rău atât ei, cât și fiicei sale, Sofia.
Bianca s-a speriat atât de tare, încât a venit la Poliție chiar în toiul nopții, însoțită de avocatul său.
„Primul apel a fost aseară la ora 21, în care am fost înjurată și amenințată. Al doilea apel a fost în această seară, cu același conținut. Cel de-al treilea apel m-a speriat cel mai tare, mi-a spus că e în fața blocului meu și că intră peste mine și peste fiica mea în casă. Sunt o femeie singură, cine vrea să îți facă rău, îți poate face. Sunt un om pacifist, nu am nimic de împărțit cu nimeni, nu deranjez pe nimeni cu nimic. Nu mie se mai pare glumă”, a declarat Bianca Drăgușanu, la ieșirea din secția de Poliție, la Xtra Night Show.
Ce spune avocatul Biancăi Drăgușanu
Avocatul vedetei, cel care a și însoțit-o pe aceasta la Poliție în toiul nopții a declarat că Bianca Drăgușanu a primit trei telefoane de la persoane diferite, toate cu amenințări.
„A fost o plângere dispusă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. Au fost trei telefoane de la persoane diferite în ultimele 48 de ore, două dintre acestea au fost identificate de către organele judiciare”, a declarat și avocatul Biancăi Drăgușanu.