Faptul că Bianca Drăgușanu (41 de ani) este foarte activă pe rețelele sociale, acolo unde încarcă diverse fotografii cu ea, nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni. Pe Instagram, se transformă într-o adevărată „păpușă de porțelan”, deși, în realitate, este mult mai frumoasă. Diva folosește o aplicație pentru editarea pozelor, iar pe celebra adresă [email protected] a „sosit” un videoclip cu iubita lui Gabi Bădălău în plină „acțiune”. Aflată în avion, blonda nu a pierdut deloc timpul, și-a scos telefonul mobil și a prelucrat mai multe imagini. Avem dovada!
Bianca Drăgușanu ține mult la imaginea ei și vrea să fie mereu impecabilă, atât în public cât și, mai ales, în mediul online. Este foarte atentă cu fiecare fotografie pe care o postează pe rețelele sociale, practic nu lasă nimic la voia întâmplării. Diva nu ezită să folosească programele de editare a pozelor, în condițiile în care oricum arată spectaculos, fiind dorită de fiecare bărbat din România și nu numai. Recent, iubita lui Gabi Bădălău a fost la Instanbul, pentru câteva clipe de relaxare. A revenit în Capitală cu avionul, unde și-a găsit imediat de lucru, în așa fel încât zborul să fie mai ușor.
Pe celebra adresă [email protected] am primit imagini inedite cu Bianca Drăgușanu, la câteva minute după ce s-a îmbarcat în avion. După ce s-a așezat pe locul ei, s-a pus imediat pe „treabă”. A început să-și editeze fotografiile, concentrându-se, în special, pe una în care apărea într-o ținută sexy, cu intenția clară de a o posta la momentul potrivit.
Blonda a arătat maximă dexteritate, semn clar că aplicația nu mai are vreo necunoscută pentru ea. Când rezultatul a fost cel dorit, în special în zona intimă, partenera lui Gabi Bădălău a dat clasicul „save”. Diva a îmbinat, astfel, pe ruta Instanbul – București, utilul cu plăcutul.
(VEZI AICI: IMAGINI NEMAIVĂZUTE CU BIANCA DRĂGUȘANU, DUPĂ CE A FOST CHINUITĂ ȘAPTE ORE PE MASA DE OPERAȚIE)
La rândul lui, Gabi Bădălău, iubitul Biancăi Drăgușanu, a început să folosească programele de editare a pozelor, iar situația o amuză teribil pe divă. Anul trecut, în octombrie, o fană i-a atras atenția asupra acestui fapt, iar răspunsul fostei prezentatoarea TV nu s-a lăsat așteptat.
„Și eu i-am spus că exagerează. Dar, fiind un bărbat liber, văd că apelează la trucuri de femei ca să atragă atenția probabil„, a fost răspunsul Biancăi, care, la momentul respectiv, era într-o pauză de relație cu afaceristul.
Aplicația care le-a pus pe jar pe cele mai multe vedete se numește Face App și a fost lansată de o companie din Rusia în anul 2017. Astfel, cu ajutorul a două butoane, poți deveni mai tânără, machiată, cu zâmbet fermecător, etc.. VSCO, Snapseed, FaceTune sunt alte aplicații utilizate de vedete pentru editarea fotografiilor. Nu mai punem la socoteală că în PlayStore sau AppleStore sunt sute de aplicații gratuite, ce pot fi descărcare în doar câteva secunde.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.