Bianca Drăgușanu a răbufnit la adresa lui Cătălin Măruță când a întrebat-o despre bătaia primită de la Alex Bodi: “Mă superi foarte mult”
Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au venit astăzi în emisiunea lui Cătălin Măruță, iar prezentatorul TV le-a pus câteva întrebări despre episodul violent petrecut în prima zi a acestei luni. Creatoarea de modă a răbufnit la adresa moderatorului de la Pro TV și i-a subliniat că, atunci când i-a acceptat invitația, au stabilit să vorbească despre alte aspecte din viața ei, nu despre această traumă.
Bianca Drăgușanu a răbufnit la adresa lui Cătălin Măruță când a întrebat-o despre agresiune
În platoul emisiunii “La Măruță”, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au pășit ținându-se de mână și cu zâmbetul pe buze, după cum puteți vedea și în galeria foto a articolului. În timp ce se pregăteau să se așeze pe canapea, pe plasma din spatele lor rulau imaginile șocante surprinse de paparazzii CANCAN.RO la scurt timp după tortura de cinci ore. Prezentatorul a dorit să se facă lumină în acest episod teribil din viața vedetei, însă aceasta a fost vizibil enervată de insistențele lui și i-a spus pe un ton tranșant că nu își dorește să discute despre ce s-a întâmplat în acea zi.
“Eu am zis că nu vreau să vorbesc despre asta. Am vorbit că facem altceva, mă superi foarte mult”, a afirmat Bianca Drăgușanu în emisiunea prezentată de Cătălin Măruță la Pro TV.
Moderatorul și-a îndreptat atenția ulterior spre Alex Bodi, care i-a dat de înțeles că nu are acordul Biancăi Drăgușanu ca să facă declarații despre agresiunea la care a supus-o.
“Sunt foarte bine. Eu nu am voie să comentez”, a mărturisit Alex Bodi.
Află și: VIDEO | Bianca Drăgușanu, ipostază care i-a revoltat pe fani. Ce a făcut fosta asistentă TV
Ulterior, fosta prezentatoare l-a certat puțin pe Cătălin Măruță și i-a atras atenția: “În loc să mă întrebi de unde am rochia asta, de unde vin la ora asta… alte lucruri”. Bianca Drăgușanu a spus că ținuta sa a fost realizată de ea la atelierul pe care îl deține în București. La un moment dat, în cadrul interviului, prezentatorul a mai încercat să îl facă pe cunoscutul afacerist să vorbească despre agresiune, însă, acesta nu a spus niciun cuvânt, mai ales că iubita lui i-a aruncat priviri ucigătoare lui Cătălin Măruță.
“Eu vreau să îți salvez onorarea (n.r.: lui Alex Bodi)… Bianca, de ce mă privești așa?”, a mai spus moderatorul de la Pro TV.
Bianca Drăgușanu și Alex Bodi își continuă relația după divorț și multe episoade violente
Alex Bodi s-a căsătorit civil cu Bianca Drăgușanu pe 1 august 2019, iar ceremonia a fost organizată în mare secret – părinții vedetei nu știau nimic despre planurile sale. Fosta prezentatoare a divorțat de afaceristul din Mediaș la notar pe 10 martie 2020. După ce s-au separat oficial, ei s-au împăcat, însă… relația s-a destrămat din nou și, la fel ca în trecut, el s-ar fi întors în brațele afaceristei Daria Radionova.