Chiar dacă sunt divorțați din 2014, Bianca Drăgușanu și Victor Slav au rămas buni prieteni și pot face haz de anumite momente ”memorabile” care s-au consumat între ei, fără ca cineva să se supere.
Bianca Drăgușanu și Victor Slav au fost în centrul unui moment extrem de amuzant în cadrul emisiunii ”Vulturii de noapte”, de la Kanal D. La un an de la despărțire, cei doi au demonstrat că se pot distra extrem de tare împreună.
Prezentatorul emisiunii „Vulturii de noapte” a avut nevoie de mâinile Biancăi Drăgușanu pentru o poveste extrem de amuzantă, în care Victor iese din club și are nevoie să ajungă cât mai repede la baie.
”Nu te mai ridica pe vârfuri, știu că ți se face rău. Nu te mai ridica, pentru că nu ajung. Ține mâinile la spate”, i-a spus Bianca fostului său soț.
Aceasta l-a pălmuit secunde bune pe Victor, în timp ce pe fundal s-a auzit o poveste despre cum Victor a ieșit în club. Cei doi au continuat să se joace, în timp ce s-a auzit povestea amuzantă în care Victor are nevoie urgentă să ajungă la baie.
Cei doi au demonstrat că știu să joace extrem de bine mima. „Hai, că ai fost tare”, i-a spus Bianca amuzată, după ce s-a terminat povestea. „Și eu nu mi-am ridicat tricoul”, i-a răspuns Victor.