Bianca Drăgușanu și Victor Slav au împreună o fetiță superbă, pe micuța Sofia. Cei doi nu mai sunt de ani buni împreună, însă își împart responsabilitățile atunci când vine vorba despre fiica lor. Copila este în grija mamei ei, care se ocupă îndeaproape de tot ce are nevoie, însă adesea merge și la tatăl ei, în vizită. Se pare că Sofia Natalia și-a petrecut Crăciunul în casa tatălui ei, așa cum le-a arătat prezentatorul TV tuturor. Fetița l-a așteptat cuminte pe Moș Crăciun, apoi a deschis cadourile fericită. Imaginile vorbesc de la sine!
Bianca Drăgușanu și Victor Slav au fost împreună ani buni, iar rodul iubirii lor este micuța Sofia Natalia. După ce au ales să meargă pe drumuri separate, copila a rămas în grija mamei ei, care se ocupă îndeaproape să nu-i lipsească nimic. Vedeta de televiziune muncește de zor pentru a-i da micuței ei tot ce are nevoie și îi oferă acesteia o educație aleasă. Cele două au o relație foarte apropiată, iar asta se poate vedea cu ochiul liber. Chiar și așa, fosta prezentatoare TV se „sacrifică” de multe ori și o lasă pe Sofia și-n grija tatălui ei.
Cei doi își împart responsabilitățile, iar Sofia merge în vizită la Victor Slav ori de câte ori își dorește. Crăciunul acesta se pare că l-a făcut alături de tatăl ei și de familia din partea tatălui.
Copila a fost surprinsă chiar de fostul prezentator de la meteo cum îl aștepta pe Moș Crăciun, apoi cum despacheta cadourile de la acesta. Printre cadouri s-a numărat un lego, o căsuță de păpuși, dar și alte jucării care i-au plăcut la nebunie. În seara de sărbătoare prezenți au fost și alți apropiați de-ai lui Victor Slav, dar și iubita acestuia Selina.
Între timp, Bianca Drăgușanu și-a petrecut Crăciunul cu cei apropiați, însă vineri, spre exemplu, n-a uitat să meargă la biserică, să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru tot ce i-a oferit.
În urmă cu ceva vreme, vedeta TV spunea că Victor Slav are o relație specială cu fetița lui, însă chiar și așa ea și-ar fi dorit să fie mult mai implicat în creșterea Sofiei.
„Povestea de dragoste a vieții mele nu am trăit-o încă. Cred că nu am trăit nunta visurilor mele. Și am făcut un ditamai copilul care seamănă doar cu tac-su și de asta chiar îmi e ciudă. E mai mult influencer decât tată. Cred că o să am și familia pe care eu mi-o doresc”, spunea Bianca Drăgușanu, într-un podcast.