Bianca Comănici, primele declarații despre ruptura dintre ea și Livian de la Puterea Dragostei: ”El a ales altceva”

Publicat: 01/10/2020 | 13:12

Bianca Comănici a făcut primele declarații despre ruptura dintre ea și Livian de la Puterea Dragostei. Fosta concurentă nu își poate reveni nici acum după despărțire.

Cei doi îndrăgostiți, care au câștigat cel de-al doilea sezon al emisiunii „Puterea Dragostei” nu mai formează un cuplu. Livian și Bianca și-au spus ”Adio” și se pare că de această dată nu mai sunt șanse de împăcare.

Fosta concurentă de la ”Puterea Dragostei” nu își poate reveni după despărțire și a mărturisit cât de greu îi este să înțeleagă de ce s-a ajuns în acest punct.

”Acum sunt mai bine. Mi se întâmplă ca nopțile și diminețile să fie mai dificile, mă simt, nu știu, așa, obosită. Adică, noaptea adorm greu, iar dimineața mă simt obosită, nu mai am energia pe care o aveam înainte, îmi vine să mă întind înapoi în pat și să dorm toată ziua. Da, normal, încă mă refac din punctul acela de vedere, nu mi-a fost ușor după despărțire.

Am vorbit cu el. L-am întrebat de ce ne-am despărțit. Și este vorba de un cumul de factori, de părinții lui, de ce s-a întâmplat între noi… Nu a fost, oricum, clar ce mi-a spus, nu am înțeles și nu înțeleg nici acum. Dar asta e, el a ales altceva… Și nu, nu au fost problemele din trecutul meu, nici nu aveau cum având în vedere ce se întâmplă acum în relația lui. Dar ceva s-a întâmplat. Nu am vorbit cu Nelson, el nici nu mă interesează ce spune, deși mă atacă regulat, am încercat să vorbesc cu mama lui Livian, dar nu mi-a răspuns. Asta e, vom trece și peste asta, mergem mai departe”, a declarat Bianca pentru wowbiz.ro.

Livian, deranjat de atitudinea Biancăi

Pe de altă parte, Livian a mărturisit că Bianca nu îi oferea afecțiune și chiar se îndepărtase de el. Momentele romantice dintre cei doi lipseau cu desăvârșire, iar acest lucru ar fi dus la ruptura dintre ei. (CITEȘTE ȘI: BOMBĂ PENTRU FANII „PUTEREA DRAGOSTEI”! LIVIAN ȘI FLORENTINA FORMEAZĂ UN CUPLU. FOTOGRAFIA PRIN CARE A FOST FĂCUT MARELE ANUNȚ)

”Sunt anumite situații care m-au deranjat. Nu sunt chiar așa cum pretind a fi. O să zic doar unde nu e adevărat, să nu trăiască alții cu impresia că eu sunt nu știu cum. În momentul de față Bianca nu este blocată pe Instagram la mine. Bianca m-a blocat atunci, m-a adăugat la prieteni, dar eu nu i-am mai dat din cauza discuțiilor pe care le-am avut.

Eu când am ajuns la ea, nu știu de ce, am avut impresia că e ca și cum îți pierzi interesul față de cineva și vrei pe altcineva. Ești așa rece… și am avut impresia asta când am văzut-o. Nu a sărit să mă ia în brațe, dar nu a făcut chestia asta pentru că era nervoasă din altă cauză. Eu eram nervos tot din altă cauză.

În toată agitația asta sunt minutele alea de deplasare pentru că tu dacă ai treaba la stomatolog, eu nu intru cu tine la stomatolog, dar pe drumul dintre magazin și stomatolog, poți să ai iubire. Zilele treceau și era tot mai dubioasă treaba”, a spus Livian în unul dintre vlogurile sale.