Bia Khalifa şi Fulgy de la Clejani şi-au surprins fanii, după ce au publicat în mediul online mai multe imagini în care apar în ipostaze tandre. Mulţi dintre cei care îi urmăresc nu au crezut că cei doi formează un cuplu, ci mai degrabă că au gândit o strategie de promovare. Recent însă, blondina a dat cărţile pe faţă şi a explicat cum stau, de fapt, lucrurile.
Până acum Bia Khalifa nu a dorit să vorbească despre ce se întâmplă între ea şi Fulgy. Seara trecută însă, lucrurile au început să devină tot mai clare şi asta după ce tânăra a participat la un eveniment alături de familia artistului.
Mai mult, pe reţelele de socializare cei doi au publicat imagini în care se sărută şi stau unul în braţele celuilalt. De asemenea, Bia Khalifa a postat pe conturile sale şi imagini cu părinţii lui Fulgy cu care se pare că se înţelege foarte bine. Blondina și Viorica de la Clejani, mama tânărului, au început să facă poze și chiar și un live împreună.
Pentru cei doi îndrăgostiţi, seara s-a încheiat în apartamentul lui Fulgy. Creatoarea de conţinut pentru adulţi le-a arătat admiratorilor săi câteva imagini alături de actualul său partener. De asemenea, a dat şi primele declaraţii despre povestea pe care o trăieşte în prezent şi nu s-a ferit să folosească porecla sub care este cunoscut fiul Clejanilor.
„Păi de acum puteți să-mi spuneți Mrs. Moft( n.r. Doamna Moft) și cred că e de ajuns. Înțelege toată lumea prin chestia asta ce vreau să zic. Nu am timp acum să vorbesc că sunt cu iubitul meu”, a spus Bia Khalifa, pentru spynews.ro.
Bia Khalifa a ajuns în atenția publicului în urma scandalului cu Dani Mocanu. Inclusiv acest lucru a contribuit la deteriorarea stării de sănătate a vedetei. Participarea Biei Khalifa la emisiunea de pe ProTV, reprezintă o adevărată provocare, întrucât lipsa hranei și condițiile precare, pot afecta pe termen lung starea de sănătate a concurentei. În ciuda aparențelor, vedeta s-a descurcat de minune la majoritatea probelor la care a fost supusă.
În cadrul unei emisiuni, blondina a declarat că din cauza bolii de care suferă a avut parte de două luni grele, mai ales că mediul din jungla de unde au avut loc filmările de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, au afectat mult mai tare starea de sănătate.
„Eu sufăr de anorexie nervoasă pe bază de stres și am suferit foarte grav în ultimele două luni. Am leșinat pentru că nu am reușit să mănânc, am avut faze în care vărsam tot ce mâncam. A fost groaznic. Efectiv nu am poftă de mâncare. Sunt subnutrită. Iau pastile, vitamine, încerc să mă mențin, măcar să am ce îmi trebuie în cap. Este ceva ce a pornit de la psihic”, a declarat Bia Khalifa, pentru Antena Stars.