Bia Khalifa a făcut anunţul despre despărţirea de Fulgy: “Eu nu o să îl vorbesc niciodată de rău”
Bia Khalifa nu s-a putut abține și a dat declarații surprinzătoare în ceea ce privește relația sa de iubire cu Fulgy. Deși controversatul cuplu a ocupat zile la rând, „prima pagină” a tabloidelor, blondina a ales precauția în favoarea sentimentelor.
Nu mai este un secret faptul că Bia Khalifa a suferit, până acum, mai multe dezamăgiri în dragoste. Mai știm și că, în general, toți cei care s-au „ars” o dată, suflă și în iaurt. Acesta este și cazul sexy-blondei, care a ales, de această dată, să ia în calcul orice posibilitate. Anul 2023 pare a fi anul despărțirilor în showbizul românesc, așadar, să vedem dacă și cei doi au decis să își spună adio.
Bia Khalifa și fiul Clejanilor nu formează de mult timp un cuplu, însă numele lor s-a aflat pe buzele tuturor, în ultima perioadă. Deși și-au declarat de puțin timp iubirea unul față de celălalt, planurile lor de viitor curg pe bandă rulantă. Bia și Fulgy trăiesc acum sub același acoperiș și lucrurile nu se opresc aici! Cei doi îndrăgostiți plănuiesc să facă pasul cel mare și să întemeieze o familie.
NU RATA: BAT CLOPOTELE DE NUNTĂ?! BIA KHALIFA ȘI FULGI SUNT GATA SĂ FACĂ PASUL CEL MARE. „NE CĂSĂTORIM”
Bia Khalifa aduce în discuție despărțirea
Bia Khalifa și Fulgy trăiesc o poveste minunată de dragoste, dar blondina nu exclude o posibilă despărțire. Vedeta pare să urmeze zicala din celebrul hit teatral ,,dragostea durează trei ani” (sau chiar mai puțin) și vorbește deja despre o posibilă separare.
„ Am luat în calcul și partea rea a lucrurilor că dacă o să ne despărțim, eu nu o să îl vorbesc niciodată de rău pe Fulgy. Pentru că tot ce se întâmplă acum este ceva pentru de vis pentru mine. Mă face fericită așa cum nu a reușit nimeni să o facă. Sper să nu ajungem la o despărțire și să ne iubim toată viața.”, a mărturisit Bia Khalifa.
VEZI ȘI: CÂT SE LAUDĂ FULGY CĂ FACE BIA KHALIFA DIN ONLYFANS. SUMA COLOSALĂ CU CARE FLEXEAZĂ FIUL CLEJANILOR
Cu toate acestea, pentru moment, lucrurile merg ca pe roate între ei, iar Fulgy a scăpat porumbelul și a sugerat că se pregătește să-și ceară de soție, jumătatea. Conform propriilor declarații, Biei Khalifa îi surâde ideea de a spune marele DA.
,,Fulgy mi-a bătut apropouri subtile să ne căsătorim și dacă o să mă ceară în căsătorie, de ce să nu mă mărit? Mă gândesc că nu mi-ar sta rău deloc cu un inel de logodnă pe degetul inelar. Plus că el nu poate vorbi cu mine despre faptul că urmează să mă ceară de soție pentru că trebuie să fie o surpriză”, a declarat Bia Khalifa, pentru Click.