Cantareata americana Beyonce a intampinat dificultati serioase in gasirea unui stadion pentru concertul pe care urmeaza sa-l sustina in Romania, pe data de 22 octombrie. Vedeta, cotata drept una dintre cele mai frumoase femei din lume, a fost refuzata de doi presedinti de cluburi de fotbal autohtone, care nu au fost de acord sa-i puna la dispozitie stadioanele pentru spectacol. Unul dintre cei care nu s-a lasat induiosat de farmecul mulatrei a fost Iuliu Muresan, presedintele CFR Cluj, care a recunoscut ca o place foarte mult pe cantareata, insa are o slabiciune mai mare pentru gazonul care ar putea fi distrus de cei 8.000-10.000 de spectatori. Surse neoficiale sustin ca organizatorii s-au gandit la un moment dat sa mute concertul de la Cluj la Bucuresti, orientandu-se catre stadionul Rapidului, insa nici George Copos nu s-a lasat induplecat. Spectacolul va avea loc, in cele din urma, pe stadionul Universitatii Cluj, arena „Ion Moina”, fanii cantaretei putand sa achizitioneze, incepand din 25 septembrie, bilete la preturi intre 45 si 350 de lei. (U.M.V.)