Betty Salam, mesaj emoționant în memoria mamei sale! Fănica ar fi împlinit 39 de ani. „O voi iubi la infinit”
În urmă cu 12 ani familia lui Florin Salam trecea prin momente cumplite. Ștefania Stoian, Fănica, se stingea din viață din cauza unei boli grele. A fost un moment de cumpănă pentru toată familie și cu greu au trecut peste. Cei apropiați nu au uitat-o iar cu ocazia zilei sale de naștere, Betty Salam a transmis un mesaj emoționant.
Mama lui Betty Salam s-a stins din viață în data de 12 aprilie 2009. Aceasta se infectase cu virusul hepatitei C, iar ciroza o măcina pe interior. Acesta avea nevoie de un transplant, însă din păcate nu s-a găsit un donator în timp util. Femeia a intrat într-un blocaj renal, după care într-o criză de septicemie.
Imediat, Fănica a ajuns în sala de operație, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața și i-au declarat decesul. Aceasta s-a stins din viață mult prea devreme, însă apropiații nu au uitat-o și îi păstrează vie amintire.
(CITEȘTE ȘI: „REGELE” FLORIN SALAM, GRAVE PROBLEME DE SĂNĂTATE? BETTY, FIICA MANELISTULUI, DEZVĂLUIE: “ARE NEVOIE DE REPAOS…”)
Betty Salam, mesaj emoționant în memoria mamei sale
Dacă Fănica nu s-ar fi stins din viață ar fi împlinit pe data de 11 septembrie 39 de ani. Betty Salam nu avea cum să uite de ziua mamei sale și cu ocazia aceasta a transmis un mesaj emoționat în memoria ei.
Betty a postat pe rețelele sociale o fotografie cu mama ei și a spus că încă nu au uitat-o, că este mereu prezentă în viața ei și că o să o iubească pentru totdeauna.
„Astăzi ar fi fost ziua ei… Pentru mine ea încă este prezentul, nu trecutul. Cea care mi-a dat viață, o voi iubi la infinit #Mama ”, a scris Betty Salam pe rețelele de socializare.
(VEZI ȘI: SUNT SAU NU RIVALE?! CARE ESTE DE FAPT RELAȚIA ÎNTRE KARMEN MINUNE ȘI BETTY SALAM)