Betty Salam, acuzații dure după concertul susținut cu Tzancă Uraganu. Ce a înfuriat-o pe artistă

Publicat: 30/08/2022 | 20:08
Florin Salam: "Cum era și fotbalul înainte, cum era și un actor înainte, cântăreții înainte. Dar asta e, acceptăm ce avem și să fim sănătoși!" 

Betty Salam (22 de ani) a răbufnit! Fiica lui Florin Salam îl acuză pe patronul localului unde a cântat că nu și-a primit banii pentru spectacol. Motivul pentru care nu i-ar fi fost remunerată prestația este că tatăl ei nu s-a prezentat. 

Betty Salam trebuia să susțină vinerea trecută primul concert alături de tatăl său, Florin Salam. După cum manelistul nu s-a putut prezenta, fiica sa l-a chemat pe Tzancă Uraganu să-i țină locul. În plus, a vorbit cu patronul localului și i-ar fi cerut un preț mai mic decât cel inițial. Chiar și așa, cântăreața susține că nu și-a văzut niciun ban pentru prestația scenică. 

„Aviz patronului la care s-a ținut concertul de sâmbătă seară. Din respect pentru public am urcat pe scenă. Am ținut cont fiindcă tatăl meu nu a fost prezent, deoarece a avut o mică problemă de sănătate în ziua respectivă, și am fost obligată să îmi fac datoria. Ținând cont că momentul trebuia să fie între mine și tatăl meu, dar sănătatea este pe primul plan și se întâmplă să îți fie rău în zile importante, Andrei Velcu (Tzancă Uraganu) a fost alături de mine și a ținut cont de tatăl meu și de familia noastră, nefiind plătit, a venit pur și simplu din respect.

Concluzia? Am cerut o sumă modică de bani și nu ni s-a oferit. M-am aflat acolo, am urcat pe scenă, mi-am făcut datoria, dar seriozitatea unde este din partea lor față de mine?”, a spus Betty Salam pe InstaStory. (CITEȘTE ȘI: Cât costă un bilet la concertul lui Florin Salam, după ce s-a scris că a murit. Câţi bani trebuie să dai ca să-l vezi cântând alături de Betty Salam)

Betty Salam: „Probabil nici eu nu trebuia să urc pe scenă”

Fiica celebrului manelist acuză faptul că nici măcar nu a semnat un contract cu patronul localului, după cum individul ar fi amânat momentul până în ultima zi. Așadar, Betty Salam nu are nicio dovadă legală pentru care ar trebui să-și primească banii și nici nu vrea să facă un scandal pentru a i se face dreptate. 

 „Contractul între mine și el nu a existat, fiindcă am așteptat până în ultima zi. De o lună de zile patronul zicea că aduce contractele să le semnăm. Probabil nici eu nu trebuia să urc pe scenă până nu aveam toate cele puse la punct, dar tot publicul era acolo și nu am mai ținut cont de nimic. Am cântat din respect pentru voi și pentru tatăl meu”, a adăugat fiica lui Florin Salam. (CITEȘTE ȘI: Buchetul miresei a ajuns la Betty Salam, dar fata manelistului rupe tăcerea: “L-am prins pe pile!”)

Betty Salam și Florin Salam / Sursa Foto : Instagram.com

 

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult