Betty, fiica lui Florin Salam, în depresie! “Când am stat acasă…” Cum a depășit momentul.

Publicat: 07/12/2019 | 12:09

Betty Stoian a devenit mămică în octombrie 2018 și, la scurt timp, a decis să abandoneze, temporar, cariera muzicală. A preferat să îi acorde toată atenția lui Matthias Ștefan, micuțul pe care îl are împreună cu soțul ei, Cătălin Vișănescu.

Citește și: Betty Salam, în lacrimi după ce a citit două mesaje cutremurătoare. Ce a făcut după ce a aflat veștile triste

A fost momentul în care Betty Stoian a intrat în depresie. Asta din cauza faptului că nu avea activitate și mai tot timpul era obligată să stea în casă, ea fiind obișnuită, până să devină mamă, cu un stil de viață alert.

Când am stat acasă am avut mici depresii. Mă uitam tot timpul pe Instagram și îi vedeam pe toți că fac ceva și numai eu nu făceam”, a mărturisit Betty Stoian la un post de televiziune.

Din fericire a depăsit rapid situația. A început să meargă la sala de fitness, la shopping, iar acum a revenit în lumea muzicală și a lansat o melodie în colaborare cu Adi Sînă, “Dulce împăcare”, care este foarte apreciată de fani. Betty Stoian nu se va opri, cu siguranță, aici, iar Florin Salam are toate motivele să fie mândru de fiica sa.

Citește și: Betty Salam rupe tăcerea! Ce zice de problemele de sănătate ale celebrului manelist: „Avea nevoie de o pauză!”

Betty și Cătălin Vişănescu s-au căsătorit în 2018

Cei doi au devenit părinți pe 1 octombrie 2018, iar fiul lor a primit numele Matthias Ștefan. Pe 28 august 2018, artista a împlinit 18 ani. Anul acesta, ea și Cătălin Vișănescu vor face nunta. Vă reamintim că fiica lui Florin Salam a fost cerută de soţie pe 11 septembrie 2017 în aeroport, după ce s-a întors dintr-o vacanță în care a fost peste hotare.

Betty e fiica lui Florin Salam. Ea şi fratele său, Danny, s-au născut în urma mariajului manelistului cu prima lui soţie, cu Ştefania sau Fănica, aşa cum îi alinta prima soţie, care a fost răpusă de cancer pe 12 aprilie 2009. Mama lui Betty avea 27 de ani când a murit.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult