Betty Stoian (21 de ani) a prins buchetul la nunta tatăl ei cu Roxana Dobre (35 de ani), iar acum vrea și ea, pe bună dreptate, o nuntă ca-n povești. Vizibil emoționat și cu ochii aproape în lacrimi, Florin Salam (42 de ani) și-a trimis fiica la altar, în aplauzele și uralele celor prezenți la NUBA Mamaia. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imagini de colecție de la “nunta anului”.
Nu mai reprezintă pentru nimeni faptul că Florin Salam şi Betty, fiica din prima căsătorie, au o relaţie specială. Pe 1 iubie, tânăra artistă a dorit să-i facă tatălui său, dar și soției lui, o surpriză de proporții și a reușit de minune. Fiica “Regelui” a urcat pe scenă și, în fața sutelor de invitați, a cântat o piesă de suflet, cu care i-a emoționat pe toți cei prezenți. Betty habar nu avea, însă, ce o așteaptă spre finalul petrecerii.
Cu zâmbetul pe buze, potrivit imaginilor obținute de CANCAN.RO, Roxana Dobre a mimat că aruncă buchetul, așteptat cu sufletul la gură și speranță de tinerele necăsătorite de la petrecere. “Regina” lui Florin Salam avea, însă, planul pregătit. După ce s-a jucat câteva secunde cu inimile tinerelor aflate în jurul ei, fostul model s-a dus glonț către Betty, căreia i l-a oferit direct. Imediat, artistei i s-a pus și un voal pe cap.
(VEZI AICI: PRIMELE IMAGINI CU TORTUL DE NUNTĂ REGAL! MOMENTUL I-A LĂSAT MASCĂ PE INVITAȚII LUI FLORIN SALAM ȘI AI ROXANEI DOBRE)
Toți cei care au asistat la moment au fost impresionați de scena la care au asistat. Florin Salam a fost, însă, de departe cel mai emoționat, având în vedere că trebuie să pună la cale o altă nuntă fastuoasă. Cei prezenți au felicitat-o pe Betty, iar “Regele”, vizibil emoționat, și-a trimis fiica la altar. La fel ca mama ei vitregă, vrea și ea o nuntă ca-n povești cu iubitul ei, Cătălin Vișănescu. Acum rămâne de văzut când va avea loc următorul eveniment cu adevărat mare în familia interpretului de muzică de petrecere.
Betty Stoian s-a căsătorit civil cu Cătălin Vișinescu, pe 22 iunie 2018. La momentul respectiv, fiica lui Florin Salam era gravidă, astfel că au decis să facă pasul cel mare mult mai devreme decât au plănuit. Alături de ei le-au fost prietenii și familia. Fiica “Regelui” a ales să poarte o ținută albă și o voaletă pe față, iar buchetul a fost format din orhidee albă. Pe 1 octombrie 2018, tânăra artistă a născut un băiețel, pe nume Matthias Ștefan.
Povestea lor de dragoste pare trasă la indigo cu cea trăită de Florin Salam și Roxana Dobre care, la rândul lor, mai întâi s-au cununat civil, după care religios.
(VEZI AICI: EXCLUSIV. ȚINUTĂ DE ZECI DE MII DE EURO. CUM S-A IMBRACAT MIRELE SALAM)
Anul trecut, Betty Stoian dezvăluia că nu s-a cununat și religios cu Cătălin Vișănescu din cauza faptului că și-a pierdut inelul de logodnă într-o vacanță în Turcia, astfel că evenimentul a fost amânat. Ulterior, fiica lui Florin Salam a primit o altă bijuterie, dar a intervenit pandemia.
“Mi-am pierdut inelul de logodnă anul trecut, chiar de ziua mea, în Turcia. Am făcut un duș înainte de plecare și l-am pierdut. Am ajuns acasă și nu era inelul. Am ținut foarte mult la inelul ăla”, a povestit Betty Stoian.
“Mi-a dat alt inel, m-a cerut din nou! Cu nunta însă cred că mai așteptăm trei, patru ani, până se duce toată nebunia cu pandemia. Vreau ca la nunta mea să fiu nemachiată, îmbrăcată cu o rochie simplă, într-un loc unde să fie și munte, și mare, și numai oameni apropiați. Să fie undeva unde nu am mai fost. Eu am făcut cununia civilă înainte să împlinesc 18 ani și după ce am născut am făcut și botezul. La ambele evenimente am fost epuizată. Nu mai vreau să fie așa”, a mai spus fiica lui Florin Salam.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.