Berna, fosta concurentă de la „Puterea Dragostei”, declarații șocante despre Philip: „Am vrut să cer ordin de protecție”
Berna și Philip, foști concurenți ai emisiunii „Puterea Dragostei” și-au spus adio, iar acum s-a aflat adevăratul motiv. Blonda și-a deschis sufletul și a vorbit despre cum a fost, de fapt, relația alături de bărbatul pe care-l considera sufletul ei pereche.
În perioada în care au format un cuplu nimic nu părea că merge prost. Berna și Philip emanau fericire și afirmau în stânga și-n dreapta că și-au găsit sufletul pereche, iar iubirea lor este una sinceră. În realitate, lucrurile nu au stat deloc așa. Se pare că relația, de la un punct încolo, a început să scârțâie iar motive au fost cu nemiluita.
Blonda a oferit recent un interviu în care a vorbit despre motivele care au dus la ruptura dintre ea și Philip. Printre acestea, blondina a afirmat că a fost vorba despre infidelitate. Se pare că cineva a binevoit să-i trimită un filmuleț în care iubitul ei apărea în ipostaze deloc plăcute alături de o altă domnișoară.
„Îl prinsesem acum, de vreo 5, 6 luni, sărutându-se cu o fată în club, dar nici în ziua de azi nu știu dacă el chiar s-a sărutat cu o fată, pentru că a zis că nu este el.
În acele videoclipuri se vedea clar că el era, și avea și o maletă și cu un lănțișor și se vedea clar că era el, doar că m-a mințit. Și mai mult preferam să spună adevărul, că a greșit, și aia e.„, a declarat fosta concurentă de la Puterea Dragostei.
Pe lângă gelozie și infidelitate, Berna mărturisește că după ce s-a produs despărțirea Philip a văzut-o într-o seară în Centrul Vechi și a avut un comportament total nepotrivit.
„Am vrut să cer ordin de protecție. Am mers în Centrul Vechi cu prietenele mele și mă văzuse, mi-a promis ceartă, dar nu credeam. A venit după mine și m-a tras puțin de păr și m-a speriat foarte tare. Așa este el cu adevărat cu fetele.”, a mai spus Bernadette.
Sursă foto: instagram.com