Începând cu 1 iulie 2024, prețul carburantului va crește din nou. Este doua oară în acest an când benzina și motorina se scumpesc – după majorarea de care a avut loc pe data de 1 ianuarie. Iată cu cât vor crește prețurile la benzinăriile din România.
Potrivit Ministerului Finanțelor, la începutul acestui an, accizele la carburanți au crescut, ca urmare a ajustării cu inflația. Noile accize sunt de 2.019 lei pentru 1.000 de litri de benzină și 1.850 de lei pentru 1.000 de litri de motorina. Asta a însemnat o majorare cu 29 de bani pe litru, la benzină, și cu 26 de bani pe litru, la motorină – acest nivel al accizelor fiind valabil în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024.
“În anul 2024, nivelul accizelor pentru produsele de la nr. crt. 10 – 12 din anexa nr. 1 la titlul VIII – Accize şi alte taxe speciale, prevăzut în coloana nr. 3 din anexă, se actualizează cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului 2023, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, după cum urmează:
Citește și: VAL DE SCUMPIRI LA ALIMENTELE DIN ROMÂNIA. CÂT A AJUNS SĂ COSTE UN KILOGRAM DE BRÂNZĂ
Prin urmare, începând cu 1 iulie 2024 și până la finalul anului, vor intra în vigoare noile niveluri ale accizelor la carburanți, ceea ce înseamnă o nouă majorare a prețurilor. Noile niveluri ale accizei sunt de 2.382 de lei la 1.000 de litri de benzină și de 2.183 de lei pentru 1.000 de litri de motorină. Acciza este mai mare cu 363 de lei la 1.000 de litri de benzină și cu 333 de lei la cea de motorină.
Ceea ce înseamnă că șoferii vor avea de plătit mai mult pentru un litru de carburant. Benzina la pompă va fi mai scumpă cu 43 de bani pe litru, iar motorina se va scumpi cu 40 de bani pe litru.